Evreii cer ca Ucraina să nu fie primită în UE dacă nu renunță la cultul lui Bandera

Dacă Ucraina vrea să devină membră a Uniunii Europene, trebuie să înceteze să-l mai glorifice pe Stepan Bandera și pe alți acoliți naziști, a declarat Arno Klarsfeld, avocat al Asociației Fiilor și Fiicelor Evreilor Deportați din Franța.

Klarsfeld a spus că sprijină admiterea Ucrainei în UE, dar a subliniat că, pentru ca aceasta țară să intre legal în Uniunea Europeană, „trebuie să revină la istoria ei” prin oprirea glorificarii colaboratorilor hitleriști, relatează RIA Novosti, cu referire la BFM TV.

După cum a subliniat Klarsfeld, la Kiev există Babi Iar (locul execuțiilor în masă ale evreilor și repezentanților altor naționalități – n.r.), iar ucrainenii au numit strada care duce acolo după numele naționalistului Stepan Bandera. În plus, Bandera este lăudat în școlile ucrainene. Klarsfeld a declarat că „nu ai voie să ridici un monument evreilor din Babi Iar, care au fost împușcați nu numai de naziști, dar și de zeci de mii de ucraineni și, în același timp, să-i glorifici pe cei care i-au exterminat. Este ceva inadmisibil.”

Vzgliad amintește că Stepan Bandera a fost liderul „Organizației Naționaliștilor Ucraineni” (OUN) și principalul inițiator al creării aripii de luptă a OUN, „Armata Ucraineană a Insurgenților” (UPA) (ambele organizații care există până în prezent sunt interzise în Rusia – n.r.). OUN a fost înființată în 1942 și a luptat în principal împotriva trupelor sovietice, colaborând cu naziștii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SRI îl bagă pe Bolo în afacerea Digi

    După ce aseară, la Euronews, premierul Ilie Bolojan a...

    Căderea economică mai mare decât se aștepta

    Economia României s-ar putea contracta cu 1%-1,5% în acest...

    Înfrângerea Germaniei

    Eșecul Germaniei de a obține un loc nepermanent în...

    Trump a aprobat 700 de milioane de dolari pentru relansarea industriei cărbunelui din SUA

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat alocarea unei sume...

    Nicu Alifantis după turneu: DEZASTRU

    CULTURA… ÎNCOTRO? După ce am încheiat prima parte a...

    Rușii și americanii fac tunel sub Strâmtoarea Bering între Rusia și SUA

    Reprezentantul Special al Președintelui Rusiei pentru Investiții și Cooperare...

    Tomac anunță un guvern de specialiști, nu de politicieni

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a declarat, joi, la Cotroceni,...

    Articole relationate

    Categorii populare