The New York Times afirmă „chiar dacă Ucraina continuă lupta în est, evoluțiile din sud subliniază cât de mult teritoriu a capturat Moscova și sugerează că forțele ucrainene se vor confrunta cu provocări extraordinare în încercarea de a recâștiga terenul pierdut” conform unui articol citat de RFI.
De-a lungul unei căi care se întinde pe mai mult de 500 de mile de la Lugansk în est până la Herson la Marea Neagră, armata ucraineană susține că forțele ruse construiau poziții defensive, instalează guverne-marionetă și iau măsuri pentru „rusificarea” populației.
Libération vede în capturarea orașului un trofeu de război pentru Putin și căderea unui simbol:
„Mai întâi din punct de vedere militar, Mariupol era ultimul bastion care împiedica joncțiunea trupelor venite din Crimeea anexată, cu cele ale autoproclamatelor republici separatiste Donbass.
Un alt mare avantaj militar al acestei victorii este că Rusia deține acum controlul total asupra Mării Azov, care a devenit de facto o mare interioară a Rusiei.
În sfârșit vine valoarea ideologică a acestei victorii: pentru Vladimir Putin, are gust de răzbunare.
Orașul de la porțile Rusiei, în principal rusofon, a avut aproape aceeași soartă în primăvara lui 2014 ca și autoproclamatelor republici separatiste Luhansk și Donețk. Ocupat pentru o perioadă de militanți pro-ruși, a fost preluat în cele din urmă, în iunie 2014, de armata ucraineană și mai ales de regimentul Azov.
Acest grup paramilitar fondat de neo-naziști, a devenit o trupă de elită a armatei ucrainene, este folosit pe scară largă de propaganda rusă pentru a-și justifica intervenția.
Dar odată cu integrarea sa în armata ucraineană și sosirea multor voluntari, ideologia originală a regimentului Azov a fost în mare măsură diluată. Și, după 2014, Mariupol a devenit pentru ucraineni un simbol al rezistenței naționale.
Mariupol era contramodelul multicultural în fața înclinațiilor rusești„.
