Iohannis, aproape singur în Cotroceni

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Cine crede că președintele Klaus Iohannis nu face sacrificii personale la vreme de criză e nedrept și se înșală amarnic. Situația dificilă de care e responsabil exclusiv și integral Vladimir Putin afectează și administrația prezidențială și o face, indirect, mai puțin eficientă.

O dovadă în acest sens e organigrama Cotrocenilor.

Din echipa lui Iohannis lipsește un șef al Administrației Prezidențiale, cum au avut foștii președinți și chiar cel actual, la începutul activității.
Comparativ cu echipele președinților precedenți, nu există – și e foarte grav, am zice – consilier de politică externă, ci doar unul pentru afaceri europene, ceea ce e altceva.
Și nici consilier pentru analiză politică.
Nu există, caz uluitor, consilier purtător de cuvînt al președintelui. Și nu mai există nici consilier în domeniul justiției și problemelor constituționale, după trimiterea Mihaelei Ciochină la CCR.
Nici unul specializat pe anticorupție, cum avea Băsescu.
Ori pe probleme cetățenești.
Nu știm ca președintele Iohannis să mai aibă vreun consilier personal, după ce Andrei Muraru și Mihai Răzvan Ungureanu, cu mulți ani în urmă deținători ai acestui statut, au plecat în alte zări.
Și nu a avut niciodată vreun consilier personal străin, în condițiile în care Băsescu avusese patru, Hughes de Chavagnac, Rupert Llewellyn Vining, David Broucher și Klaus Werner Grewlich, nostimă coincidență de prenume.

Să mai remarcăm în organigrama de la Cotroceni lipsa deplină de intelectuali cu renume și prestigiu profesional, așa cum se regăseau la foștii președinți, de la Andrei Pleșu și Zoe Petre la Renate Weber, Eugen Mihăescu, Theodor Baconschi, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Octavian Belu ori Virgil Păunescu.

Singurele nume cît de cît răsărite sunt, în acest moment, Sandra Pralong și Constantin Dudu Ionescu, vestigii ale altor epoci. În orice caz, singurul consilier de la Cotroceni care e vizibil cît de cît în spațiul public e doamna Delia, de la Protocol, cea responsabilă cu ținute și cafele. Unii spun chiar că apare exagerat de mult, ținînd cont de fișa postului. La fel de straniu e că doamna Delia e consilier prezidențial plin, deci cu rang de ministru, în timp ce Pralong și Ionescu sunt doar consilieri de stat.
Restul consilierilor sunt toți missing in action, iarăși caz nemaintîlnit la președinții anteriori și, foarte probabil, la orice alt președinte de pe planetă.
Iar absența numelor de prestigiu din echipa lui Iohannis nu poate avea decît o explicație, în opinia noastră: oamenii de valoare reclamă salarii grele.
Și Președinția nu are acești bani, din vina, desigur, a lui Putin. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare