Ambasadorul Rusiei în Serbia, Aleksandar Bocan-Harčenko, a declarat că Occidentul face presiuni incredibile asupra Serbiei pentru că nu s-a alăturat sancțiunilor împotriva Rusiei.
„Noi știm acest lucru și din informațiile noastre, dar și de la conducerea Serbiei, și că acestea sunt presiuni absolut reale, brutale, respectiv încercări de a sufoca țara și voința ei și o ignorare completă a intereselor ei”, a spus Bocan-Harčenko într-un interviu pentru Politika.
El a menționat că pentru Rusia un astfel de comportament pare complet „sălbatic”, apreciind că UE, NATO și SUA și-au dat jos măștile și și-au arătat din nou adevărata politică.
„Noi nu recunoaștem Kosovo și sprijinim cel mai activ Belgradul în forurile internaționale, în special în Consiliul de Securitate al ONU”, a evidențiat Bocan-Harčenko. Potrivit cuvintelor sale, tot ceea ce este în legătură cu presupusa schimbare a atitudinii ruse a fost inventat cu scopul de a deteriora relațiile dintre Moscova și Belgrad și ca Serbia să se alăture măsurilor antiruse.
Premierul sârb Ana Brnabić a afirmat că declarația președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privind Kosovo a complicat și mai mult poziția Serbiei (Putin a declarat că Donețk și Lugansk au devenit independente în baza precedentului creat de Curtea Internațională de Justiție prin recunoașterea independenței Kosovo: n.r.). Brnabić a mai spus că Serbia trebuie să lupte pentru respectarea dreptului internațional, deoarece astfel își poate apăra interesele. „Serbia încearcă să respecte dreptul internațional și prin aceasta ne deosebim de ceilalți” – a încheiat Brnabić.