Dan Nica cere Comisiei Europene să urgenteze achiziția în comun a gazelor naturale de către UE

Europarlamentarul Dan Nica, liderul Delegației PSD din Parlamentul European, a solicitat comisarului european pentru Energie instituirea unui mecanism comun de achiziție a gazelor pentru stocurile strategice, printr-o procedură de urgență asemănătoare celei pentru adoptarea, la debutul pandemiei, a cadrului european de achiziție în comun a materialului sanitar necesar. Totodată, eurodeputatul român a cerut Comisiei Europene stabilirea unui nivel minim de stocare a gazelor, pentru securizarea aprovizionării cu gaz.

”Se impune reformarea de urgență a Regulamentului privind piața gazelor naturale – Regulamentul (UE) 2017/1938 – astfel încât să se poată acționa în timp util. Deocamdată, achiziția comună este propusă în cadrul Pachetului legislativ privind gazele naturale, a cărui adoptare poate dura câteva luni. Avem, însă, nevoie ca achiziția comună să devină operațională până la începutul iernii, altfel UE riscă să fie supusă volatilității prețurilor și unei posibile penurii energetice. În condiții normale, mecanismul propus de Comisie ar putea intra în funcțiune pentru iarna 2023-2024, dar, din păcate, nu mai avem acest răgaz. Trebuie acționat cu celeritate. De aceea, nu putem lega mecanismul de achiziție comună de adoptarea Regulamentului referitor la piața gazelor naturale”, a declarat Dan Nica, coordonator al eurodeputaților Grupului S&D din Comisia pentru Industrie, Energie și Cercetare.

Europarlamentarul social-democrat a subliniat, în solicitarea adresată comisarului Kadri Simson, că situația de urgență cu care se confruntă UE din punct de vedere energetic obligă la măsuri comune, ferme și imediate. Dan Nica a precizat că statele membre trebuie să fie obligate să asigure un nivel minim de stocare până la data de 30 septembrie a fiecărui an, astfel încât să se poată asigura aprovizionarea cu gaze, pentru iarnă, a consumatorilor casnici și industriali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare