spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-1.5 C
București

Traian Băsescu merge în Republica Moldova la sfârşitul săptămânii

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu va efectua, la sfârşitul acestei săptămâni, o vizită în Republica Moldova, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei de la Chişinău, Vlad Ţurcanu, citat de Radio Chişinău în pagina electronică.

Potrivit lui Vlad Ţurcanu, Traian Băsescu îşi onorează astfel o promisiune mai veche faţă de preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, de a vizita Republica Moldova după expirarea mandatului său de şef de stat.

Băsescu şi Timofti se vor deplasa vineri în oraşul Soroca, unde vor vizita Cetatea din localitate, aflată în proces de restaurare, şi Biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Un alt motiv pentru care Traian Băsescu vine în Republica Moldova este şi faptul că urmează să i se acorde ordinul „Ştefan cel Mare”, a mai declarat Vlad Ţurcanu pentru Radio Chişinău.

Preşedintele moldovean, Nicolae Timofti, a semnat la 13 martie un decret privind conferirea Ordinului „Ştefan cel Mare”, decoraţia militară supremă a R. Moldova, lui Traian Băsescu, pentru sprijinul constant acordat Chişinăului şi pentru contribuţia sa la promovarea securităţii şi democraţiei în regiune.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare