Polonia taie televiziunea aliaților americani

Deputaţii polonezi au adoptat vineri o lege controversată, considerată de critici o tentativă a guvernului populist de dreapta de a reduce la tăcere canalul de ştiri independent TVN24, controlat de grupul american Discovery, relatează AFP.

Guvernul susţine că legea, care a fost adoptată de camera inferioară în pofida obiecţiilor Senatului, va proteja peisajul mediatic polonez împotriva unor actori potenţiali ostili precum Rusia.

Pentru a intra în vigoare, legea, care a fost adoptată cu 228 de voturi pentru şi 219 împotrivă, trebuie să fie acum promulgată de preşedintele polonez Andrzej Duda.

Potrivit opoziţiei, adoptarea legii a avut loc cu încălcarea regulilor parlamentare şi de drept.

Legea va împiedica companiile care nu fac parte din Spaţiul Economic European să deţină o participaţie majoritară în media poloneze.

Această prevedere va obliga în special grupul american Discovery să-şi vândă participaţia majoritară de la TVN, una dintre cele mai mari reţele de televiziune privată din Polonia. TVN24 este canalul său de ştiri şi este considerat unul critic faţă de conservatorii la putere.

Senatul, unde opoziţia este majoritară, a votat împotriva legii. Legea a fost iniţial aprobată de camera inferioară în luna august.

La momentul respectiv, SUA s-au declarat „profund tulburate” de acest text de lege şi au avertizat asupra impactului său potenţial asupra libertăţii presei în Polonia şi a climatului comercial pentru investitorii străini.

Washingtonul i-a cerut preşedintelui Andrzej Duda să se opună proiectului de lege.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul de externe polonez îl pune la punct pe seful de cabinet al lui Zelenski

    Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, l-a sfătuit pe...

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Articole relationate

    Categorii populare