Șeful CJ Mehedinți explică sumele distribuite în județ: De ce jignim inteligența?

Câteva precizări cu privire la sumele distribuite în ședința Consiliului Județean de ieri, ca să risipim patima cu care colegii exprimă puncte de vedere în spațiul public! Consiliul Județean Mehedinți a avut de distribuit către unitățile administrativ teritoriale din județ o sumă mult mai mică decât, spre exemplu, cea alocată direct de Guvernul PNL în luna octombrie.
Atunci, 80% din sumă a ajuns la primăriile PNL și doar 20% la cele PSD, a scris pe facebook președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.

CE SUSTINE ALADIN GEORGESCU:

Atunci, printr-o distribuire gândită de reprezentanții PNL în Mehedinți, o singură primărie de comună, condusă de un primar liberal, a primit cât toate primăriile PSD. Tabelul atașat la acest text este dovada incontestabilă!

Nu cumva a fost o acțiune politicianistă prin care primăriile conduse de primari PSD au fost pedepsite și au primit sume infime față de cele conduse de PNL?! De ce jignim acum inteligența celor cărora ne adresăm cu toții, oameni politici sau aleși din administrație?!

Așa cum le-am explicat ieri, în ședința Consiliului Județean colegilor consilieri, am distribuit sumele pentru o echilibrare a bugetelor locale în raport cu alocările făcute lunile anterioare, hotărârea fiind votată in UNANIMITATE!
Regret că nu am fost înțeles și că sunt colegi care preferă să jignească decât să facă un simplu exercițiu de memorie cu privire la ceea ce am declarat în ședință și ceea ce s-a întâmplat, nu mai devreme de luna octombrie!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare