Tokes, atac la un primar

Laszlo Tokes a criticat luni, într-o conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), reacţia împăciuitoristă a UDMR faţă de conducerea Primăriei Oradea. Fără a-l numi explicit pe primarul Ilie Bolojan, Tokes a afirmat că acesta este „naţionalist” şi că a luat „toate drepturile” maghiarimii din Oradea, iar acum, după refacerea alianţei cu UDMR, „dă înapoi” doar o parte dintre aceste drepturi, scrie ebihoreanul.ro.

„Tactica naţionaliştilor este că îţi iau toate drepturile şi apoi îţi dau numai o parte din ele înapoi”, a spus Tokes, cu referire la problema statuii Regelui Ladislau, pe care PPMT o vrea în Piaţa Unirii, dar în legătură cu care UDMR ar accepta să fie amplasată şi în incinta Cetăţii, cu consolarea că, în schimb, alte denumiri maghiare, abolite în urmă cu câţiva ani, precum cea a fostului cimitir Olosig, rebotezat Parcul Mihai Viteazul, ar urma să fie reinstituite în forma lor iniţială.

„Statuia (n.r. – a Regelui Ladislau) a fost în centrul oraşului, Parcul Olosig a fost cimitirul Olosig. Ceea ce s-a luat de autoguvernarea (n.r. – administraţia locală) din Oradea acum sunt darnici să ne deie înapoi”, a spus Tokes, adăugând însă că „naţionaliştii nu pot să ne ducă în eroare cu aceste practici”, dar şi că „este nedemn ca un şef al UDMR (n.r. – Alexandru Kiss) să se laude cu asemenea lucruri”, adică să prezinte ca o realizare reatribuirea denumirilor maghiare doar pentru unele din locurile „românizate”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cafteală în fiorduri cu rușii între frații Mungiu

    ”SIE, trezește-te! Rușii sunt în spatele campaniilor antioccidentale sub...

    Vučić: Mâine mă voi întâlni cu cel mai important om din lume

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a vorbit de la Beijing...

    Inflația va face ravagii în Europa de Est. România, cea mai prost plasată

    Guvernatorul băncii centrale a Cehiei, cea mai stabilă econo­mie...

    New York Times: Bibi și-a pierdut influența în criza iraniană

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a pierdut influența în coordonarea...

    Bucureștiul și Max Korzh

    Sîmbătă seara, Bucureștii au găzduit unul dintre cele mai...

    Surpriza de la Noaptea muzeelor

    Mii de vizitatori, predominant tineri, familii cu copii, dar...

    Cine va negocia din UE cu Rusia

    Uniunea Europeană se pregătește pentru discuții la nivel înalt...

    Memorandumul între Statele Unite și Iran include deblocarea a 25 de miliarde de dolari

    Memorandumul de înțelegere finalizat între Statele Unite și Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare