spot_img
sâmbătă, 24 ianuarie, 2026
-0.1 C
București

VIDEO: Venirea americanilor la Deveselu dublează chiriile din Caracal

Venirea americanilor la baza de la Deveselu animă piaţa imobiliară din Caracal. Chiriile apartamentelor şi garsonierelor s-au dublat în ultimele luni. Dacă anul trecut apartamentele se închiriau cu cel mult 150 de euro pe lună, acum preţurile au ajuns chiar şi mai mari de 300 de euro. Mai mult, cei care vor să închirieze postează pe site-uri anunţuri în care specifică clar că vor doar americani drept chiriaşi, transmite Digi 24.

„Închiriez apartament pentru americani, chirie negociabilă”. „Apartament două camere Caracal, cartier Aviatorilor Deveselu”. Site-urile imobiliare sunt pline de astfel de anunţuri. Oamenii speră să găsească rapid clienţi printre militarii americani veniţi la baza militară de la Deveselu. Mulţi dintre proprietari au renovat apartamentele şi cer acum sume mari pentru chirie. Mizează pe faptul că militarii nu se vor uita la bani atunci când vine vorba de confortul lor.

„Eu cer 300 de euro. Şi să vedem pe urmă peste, dacă e impozitul. Bine, e negociabil. Că nu e nimic fix, fix e doar moartea și fiscul american”, spune proprietarul unui apartament din oraș.

Unii proprietari nici nu se mai grăbesc să închirieze, chiar dacă acum primesc oferte şi de două ori mai mari decât anul trecut.

„Am avut foarte multe oferte, dar aștept să mi se confirme oferta cea mai mare. Aşa este firesc. Este un apartament nou, s-a muncit în el. Oferta este din partea unor americani”, spune alt proprietar de apartament.

„Ne situăm între 200-300 de euro, ceea ce este un preț comparabil cu apartamentele din Craiova”, spune Daniel Curteanu, agent imobiliar.

„Anul trecut nu erau foarte multe oferte, erau mult mai puține și în medie cu 100 de euro mai mici. Acum se vede o afluență de oferte. Acest lucru se poate datora și clienților americani”, adaugă el.

Venirea americanilor la Deveselu aduce profit nu doar proprietarilor de case.

„Probabil agenţii economici, probabil, am zis să verificăm dacă au crescut sau nu preţurile, dar vânzările sută la sută au crescut. Vânzările de produse, mă refer”, spune Daniel Curteanu, agent imobiliar.

Baza militară unde se află scutul antirachetă de la Deveselu-Olt va deveni operaţională la sfârşitul acestui an.

Hot this week

Topics

Mai mult

    USR susține Ursul

    Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe Facebook că...

    Reuters: Putin și Trump au stabilit împărțirea Ucrainei la Anchorage

    În timpul discuțiilor din Alaska, președintele rus Vladimir Putin...

    Șeful CJ Dâmbovița: Centura orașelor Pucioasa și Fieni intră în linie dreaptă!

    Centura Orașelor Pucioasa și Fieni intră în linie dreaptă!...

    În noiembrie 2025, venitul mediu brut al ungurilor a fost de 1970 de euro

    În noiembrie 2025, venitul mediu brut al angajaţilor cu...

    Un ceh este cel mai bogat director executiv din domeniul apărării din lume

    Averea omului de afaceri ceh Michal Strnad a ajuns...

    Ministrul saudit al finanțelor atrage atenția asupra prețului petrolului

    Stabilitatea prețurilor petrolului este cheia economiei globale, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare