Soţul unei cunoscute prezentatoare tv din Arad, bătut crunt de un angajat în 5 martie, a murit

Soţul unei cunoscute prezentatoare tv din Arad, care a fost bătut crunt de către un angajat, în seara de 5 martie, a murit la spital, după ce în ultimele zile a fost în moarte cerebrală, agresorul urmând să fie acuzat de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Marius Craina, a declarat corespondentului MEDIAFAX că victima agresiunii, Valentin Costea, a murit, miercuri după-amiază, în urma unui stop cardiac.

”Pacientul era în moarte cerebrală de la începutul săptămânii trecute, fapt confirmat neurologic, stare care era ireversibilă”, a declarat sursa citată.

Conform unor surse medicale, familia nu a dorit ca Valentin Costea să devină donator de organe, cât timp s-a aflat în moarte cerebrală, sperând până în utimul moment că îl va putea transporta la o clinică din străinătate. Astfel, pacientul a fost menţinut în viaţă de aparate şi medicamente până când i-a cedat inima. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care au obţinut arestarea preventivă a suspectului pentru infracţiunea de tentativă de omor, vor schimba încadrarea juridică a faptei în omor.

Agresorul era angajat la atelierul de tuning auto al victimei. El se numeşte Daniel Dorel Hodiş, are 24 de ani şi a fost reţinut la câteva ore după ce l-a atacat pe Costea. Suspectul şi-a recunoscut vina în timpul audierilor, declarând ulterior presei că a recurs la faptă ”din sărăcie”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare