Arde Palestina

Mai mulţi manifestanţi au înfruntat sâmbătă forţele de securitate palestiniene în Cisiordania ocupată, a treia zi de proteste declanşate după moartea unui activist pentru drepturile omului deţinut de Autoritatea Palestiniană, scrie AFP conform Agerpres.

Nizar Banat, un palestinian de 43 de ani, era cunoscut pentru videoclipurile sale postate pe reţelele de socializare criticând Autoritatea Palestiniană condusă de Mahmoud Abbas, pe care l-a acuzat de corupţie.

Moartea sa joi, la câteva ore după arestarea de către forţele de securitate palestiniene, a provocat indignare în Cisiordania, unde manifestanţii au cerut plecarea preşedintelui Autorităţii palestiniene.

Pentru activistul palestinian Ismat Mansour, moartea lui Nizar Banat este doar „vârful aisbergului”.

„Vrem să dizolvăm guvernul şi alegeri, astfel încât poporul să îşi poată alege din nou liderii”, a declarat el pentru AFP, acuzând Autoritatea Palestiniană de corupţie.

Pe pancartele purtate de manifestanţi se putea citi îndemnul: „Pleacă!”.

La Ramallah, manifestanţii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de securitate mobilizate în masă şi care au ripostat aruncând grenade lacrimogene înspre mulţime.

Mii de persoane au participat vineri la funeraliile lui Nizar Banat la Hebron.

El fusese arestat în zorii zilei de joi în casa unchiului său la Dura, apoi condus la închisoare, potrivit familiei sale care acuză forţele de securitate palestiniene că l-au „asasinat”.

Medicul legist responsabil cu autopsia lui a semnalat lovituri la cap, piept, gât, picioare şi mâini.

Mai puţin de o oră s-a scurs între lovituri şi deces, a indicat medicul Samir Abu Zarzur.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Articole relationate

    Categorii populare