Austria confirmă oficial că vaccinul AstraZeneca omoară uneori

Vaccinul de la producătorul Astrazeneca este criticat de săptămâni întregi, iar în Austria neîncrederea față de el a apărut după ce o asistentă murit iar o alta se luptă cu o embolie pulmonară, după ce le-a fost administrate o doză. Presa din Austria (merkur.de) scrie că acum s-a stabilit totuși o legătură, scrie Ziarul Românesc de la Viena.

Joi, 18 martie, EMA a dat undă verde ingredientului activ. O conexiune între vaccinare și efectele secundare grave a fost astfel investigată anterior. ”Acest eveniment este foarte, foarte rar și poate avea loc doar la foarte puțini pacienți”, a declarat Sabine Eichinger, expert la MedUni Viena, într-un interviu la ORF.

Așa cum a raportat ORF, citând Oficiul Federal Austriac pentru Siguranța în Sănătate, au existat două cazuri critice în clinica de stat Zwettl după vaccinarea corona cu vaccinul de la producătorul Astrazeneca. Cele două femei erau două asistente medicale și ambele au primit vaccinările din același lot de vaccinuri. În timp ce o asistentă de 49 de ani a murit la zece zile după vaccinare, colega ei de 35 de ani de la Spitalul de Stat Zwettl se luptă cu o embolie pulmonară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania incide Consulatul Rusiei și Casa Rusă din Berlin

    Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a anunțat marți...

    Șefa politicii externe a UE spune că nu găsește rachete Patriot pentru Ucraina

    Miniștrii apărării din UE nu au făcut „niciun progres”...

    Murad îngroapă anticipatele lui Simion

    Invitat în emisiunea „Ai Aflat!” cu Ionuț Cristache, deputatul...

    Zelenski nemulțumit de vacanța occidentalilor: Vrea din nou bani

    Aliații europeni ai Kievului nu abordează problemele de asistență...

    India stă la mâna Rutei Nordului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu asupra comerțului au sporit...

    Articole relationate

    Categorii populare