Polonia și Ungaria duc UE la Curtea de Justiție Europeană pentru condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept

Polonia şi Ungaria sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu mecanismul european care condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea regulilor statului de drept, relatează AFP, Reuters şi DPA conform Agerpres.

„Considerăm că acest gen de soluţii nu au o bază în tratate, sunt o ingerinţă în competenţele statelor membre (ale UE – n.r.) şi încalcă legislaţia Uniunii Europene”, a transmis guvernul polonez într-un comunicat.

„Acordarea de fonduri de la bugetul UE ar trebui să se fac exclusiv pe obiective şi condiţii concrete, care decurg univoc din reglementări”, a adăugat Varşovia.

„UE nu are competenţa să definească noţiunea de stat de drept”, a insistat executivul de la Varşovia în comunicatul publicat pe site-ul său.

Separat, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban a anunţat la rândul său că Budapesta va sesiza în această săptămână CJUE în legătură cu acest mecanism.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare