Înconjurat de mii de viori agăţate de tavan sau aliniate pe rafturi, Vasile Gliga este lutier de peste 30 de ani la Reghin, „Cremona românească”, cu know-how aplaudat în lumea întreagă.
Dar ca şi confraţii săi, se teme că va vedea meseria sa stingându-se din lipsă de urmaşi, într-o ţară afectată de o emigraţie în masă. Uitându-se cu îngrijorare la concurenţa chineză.
Meşteşugarul a fabricat primele sale două viori într-o debara din apartamentul lui în 1988, la vârsta de 29 de ani. De atunci, a văzut sute de mii de instrumente cu coarde luând viaţă în atelierul lui devenit cel mai mare din oraş.
În depozitul întunecos alăturat, scânduri depozitate cu grijă te fac să te gândeşti la materiale de construcţii. Dar în mâinile acestor virtuoşi ai lemnului, bucăţile de scânduri prind viaţă devenind viori pline de graţie, violoncele şi contrabase.
„Nimeni după noi”
„O vioară maestro încorporează 300 de ore de muncă întinse pe un an şi asta după ce ai lăsat lemnul să se usuce timp de trei-cinci ani”, spune dl Gliga.
Numai anul trecut, el a vândut circa 50.000 de bucăţi, din care numai 2% pe piaţa românească, imensa majoritate fiind exportată, în special spre Statele Unite.
Secretul unui instrument bun: „să pui în el puţin din sufletul tău”, şopteşte lutierul.
În acest oraş de 30.000 de locuitori din centrul României, „aproape fiecare stradă are unul sau două ateliere”, spune Virgil Bândilă, care primeşte AFP în locaţii mai modeste.
El deţine o întreprindere mică, cu opt meşteşugari, care au construit 25 de viori în 2020, vândute până în China şi în Japonia.
Dacă pandemia nu a avut decât un impact minor asupra vânzărilor, şi el este îngrijorat că nu găseşte ucenici.
„Toţi suntem născuţi în anii 1970 şi după noi nu mai e nimeni”, spune el, regretând că vede cum tinerii se orientează spre informatică.
„Desigur, nu este o meserie uşoară, mai ales când poţi găsi un loc de muncă mai puţin dificilă în străinătate”.
Patru milioane de romani au plecat în ultimii ani în căutarea unei vieţi mai bune.
Suflet şi lemn
Reghinul îşi datorează renumele arţarilor care se găsesc în pădurile învecinate, valea numită „a italianului”. Dacă e să credem legenda, cei mai buni lutieri din peninsulă venau aici pe vremuri să-şi procure lemn de arţar.
„Arborii cei mai apreciaţi sunt arţarii ondulaţi, care cresc în stare sălbatică, bătuţi de vânt”, dă detalii unul din angajaţii dlui Gliga, Cristian Pop.
Această esenţă de lemn este căutată de meşteşugarii chinezi, care cumpără de la intermediarii locali şi fac să crească valoarea instrumentelor lor dacă pun eticheta „lemn european”.
Motiv de supărare pentru lutierii romani faţă de colegii lor din țara asiatică, primul exportator de instrumente muzicale, ale căror viori sunt vândute uneori cu 30 de euro, faţă de mai multe sute de mii de euro pentru cele de la Reghin.
România s-a descurcat totuşi: este ţara din UE care vinde cele mai multe viori în afara bătrânului continent, potrivit cifrelor Eurostat referitoare la 2018.
Sursă: Rador
Traducere: Gabriela Sîrbu
LE COURRIER CAUCHOIS (Franţa) – 7 februarie
