Președintele Germaniei indignează Ucraina

Comentariile preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier despre valoarea diplomatică a controversatului gazoduct Nord Stream 2 au provocat furie în Ucraina, notează marţi DPA conform Agerpres.

„Argumentele istorice discutabile” ale lui Steinmeier au fost primite cu „uimire şi indignare” de către Kiev, a declarat ambasadorul Ucrainei la Berlin Andrei Melnik într-un comunicat.

Steinmeier a apărat construcţia conductei, spunând că relaţiile energetice sunt unul dintre ultimele punţi rămase între Rusia şi Europa, într-un interviu în ziarul german Rheinische Post.

El a făcut referire la invazia germană a Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Mai mult de 20 de milioane de oameni în ceea ce era atunci Uniunea Sovietică au devenit victime ale războiului. Acest lucru nu justifică o acţiune greşită în politica rusă de astăzi, dar nu ar trebui să uităm imaginea de ansamblu”, a spus Steinmeier.

Nord Stream 2 rămâne proiectul geopolitic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi contravine intereselor ucrainene, a scris Melnik.

„Prin urmare, este cinic, în special în această dezbatere, să aducem în discuţie ororile regimului nazist al terorii şi pe deasupra ‘să alocăm’ exclusiv Rusiei milioanele de victime sovietice ale războiului german de exterminare şi aservire”, potrivit ambasadorului.

Melnik a numit „o distorsiune periculoasă a istoriei” să nu se menţioneze expres milioanele de victime ale naziştilor în Ucraina, care la acel moment făcea parte din Uniunea Sovietică.

Ucraina se numără printre cei mai aprigi critici ai conductei Nord Stream 2, care se aşteaptă să aducă 55 miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia în Germania. Gazoductul este aproape terminat, aminteşte agenţia germană de presă.

Kievul primeşte în prezent bani de la Moscova pentru gazul rusesc ce tranzitează Ucraina spre Europa. În următorii ani, Rusia intenţionează să reducă suma şi să trimită mai mult gaz direct spre Europa prin Marea Baltică. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Taiwanul să nu încerce să își declare independența de China

    Președintele american Donald Trump a declarat pentru Fox News...

    Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

    Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au...

    Dronele ucrainiene au doborât guvernul leton

    Demisia prim-ministrului leton, Evika Silina, pe fondul recentului incident...

    Franța pierde Africa. Ce face Macron?

    Administrația președintelui Emmanuel Macron a fost marcată de pierderea...

    După ce i-a făcut pe germani „leneși”, Merz își pune țărână in cap

    Cancelarul Friedrich Merz, plin de remușcări, pe măsură ce...

    Articole relationate

    Categorii populare