Episcopul Huşilor, Ignatie: În multe din funcţiile publice acced oameni care nu au competenţele necesare, ci se bucură doar de privilegii şi de relaţiile pe care le au cu oameni competenţi

Episcopul Huşilor, Ignatie, a vorbit, joi, cu ocazia slujbei oficiate de Sărbătoarea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, despre faptul că în societatea actuală oamenii au tendinţa de a se lăuda cu meritele altora, subliniind că „Dumnezeu nu ne vrea ipocriţi”.

Amintind de îndemnurile Sfântului Ioan adresate cărturarilor şi fariseilor, ierarhul a făcut o paralelă cu persoanele care încearcă în zilele noastre să se afirme public prin meritele altora.

„Cărturarilor şi fariseilor, Sfântul Ioan le spune să facă „roade vrednice de pocăinţă”. Să nu se laude că ei sunt fiii lui Avraam, să nu îşi revendice statutul de oameni care fac parte din poporul ales şi, în urma acestui privilegiu, să se gândească că ei sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu în mod automat. Să nu îşi asume meritele altora. Să devină ei înşişi oameni în care să lucreze pocăinţa şi schimbarea vieţii. Din păcate, în societatea în care trăim, avem tendinţa să ne revendicăm de la meritele altora, să facem caz de ele, să căutăm asocieri cu oameni care au un anume statut intelectual sau social. Dumnezeu nu ne vrea ipocriţi, să ne lăudăm cu meritele altora. Domnul vrea ca noi înşine să ne punem la treabă, fie că este vorba de pregătirea noastră intelectuală, fie că este vorba de credinţa noastră sau de relaţiile dintre noi. Toate trebuie asumate personal. Nu putem spune că suntem oameni credincioşi, aducând în atenţie că am cunoscut mari duhovnici. Ne lăudăm că i-am întâlnit, ca în felul acesta ceilalţi să creadă despre noi că suntem oameni deosebiţi din punct de vedere spiritual, când noi ducem o viaţă discutabilă din punct de vedere moral”, a spus Ignatie.

Episcopul a menţionat că cei care fac caz de persoanele deosebite pe care le-au întâlnit, tocmai pentru ca ei înşişi să se pună într-o lumină favorabilă, de fapt nu fac nimic din ceea ce doresc să aducă în atenţie.

„Din nefericire, şi în multe din funcţiile publice acced oameni care nu au competenţele necesare, ci se bucură doar de privilegii şi de relaţiile pe care le au cu oameni competenţi. Stau în umbra acelora, deşi personal sunt foarte slabi în privinţa competenţelor necesare şi ocupă o funcţie pe care nu o merită. Se laudă cu acea funcţie şi profită de valoarea şi pregătirea altora”, a afirmat Ignatie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare