Semnificația locației Catedralei Naționale

Cunoscută și sub numele de Catedrala Mântuirii Neamului, Catedrala Națională este situată la intersecția dintre Calea 13 Septembrie 1848 și strada Izvor, în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, pe locul numit Dealul Arsenalului sau Dealul Spirii.

Este locul unde pompierii Bucureștiului, conduși de căpitanul Pavel Zăgănescu, au încercat să țină piept în van armatei otomane care invadase Țara Românească/ Valahia/ Muntenia, ca să zbrobească Revoluția Română de la 1848.

Pe 13 septembrie în acel an au luptat pompierii și oricine îi putea ajuta dintre bucureșteni fiindcă țara, fiind supusă teoretic turcilor, nu avea armată. Bucureștiul avea doar o garnizoană.

În acel punct strategic înalt a ales domnitorul Independenței, Carol I să ridice clădirea Arsenalului, adică o fabrică de muniție, „Pulberăria Armatei”.

Iar în vremurile pașnice care au urmat numele locului s-a schimbat treptat în cuvintele oamenilor din Dealul Spirii în Dealul Arsenalului.

Din toate clădirile martore bătăliei din 1848, puține au scăpat de ordinele de demolare ale lui Ceaușescu. Inclusiv micuța biserică Spirea Veche, care inspirase atâta curaj, a fost demolată.

Există însă chiar vizavi de noua catedrala, ctitoria Patriarhului Daniel, în fața hotelului JW Marriot, o construcție ce amintește de Revoluția de la 1848 și de bonomia vechiului București: statuia închinată pompierilor din Dealul Spirii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare