Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a făcut un apel, joi, la electoratul de dreapta să vină la vot la alegerile parlamentare de duminică, menţionând că partidul pe care îl conduce este singurul care nu a făcut nicio înţelegere, în ultimii patru ani, în Parlament cu PSD, care reprezintă „cel mai mare pericol pentru ţară” şi care, în prezent, „s-a ascuns” în spatele profesorului Alexandru Rafila.
„Românii trebuie să vină la vot să ne voteze cu încredere pentru că suntem singurul partid politic care nu a făcut nicio înţelegere cu PSD în Parlament timp de patru ani de zile şi mergem cu această încredere că vom găsi numitor comun pentru a da ţării un Guvern responsabil şi a crea în Parlament o majoritate care să susţină reforme reale pentru ţară şi capabil să aducă în ţară banii pe care România îi poate absorbi de la Uniunea Europeană”, a transmis Tomac, într-o conferinţă de presă.
El a exclus orice negociere cu social-democraţii dacă PMP reuşeşte să intre în Parlament, pe motiv că PSD este un partid „nereformat”.
„Cel mai mare pericol pentru ţară este PSD-ul, care s-a ascuns astăzi în spatele profesorului Rafila. (…) Am fost pe punctul de a fi sancţionaţi cum nu puteam visa vreodată de către UE, tocmai pentru că aceşti oameni au distrus statul român şi au blocat orice dezvoltare, orice iniţiativă de recredibilizare a ţării noastre după 2012. Cred în continuare că cel mai mare pericol pentru ţara noastră îl reprezintă PSD-ul nereformat, care a demonstrat pe ultima sută de metri că tot a rămas în subordonarea lui Dragnea. Numirea lui Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, una dintre instituţiile importante în ierarhia statului, arată că acest partid nu a învăţat absolut nimic şi rămâne în continuare un pericol pentru ţara noastră şi trebuie să-l sancţionăm la aceste alegeri. Tocmai de aceea, electoratul de dreapta trebuie să iasă la vot într-un număr cât mai mare”, a afirmat Eugen Tomac.
Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PMP București. COD AEP 11200012