spot_img
5.4 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateFostul șef de la Permise Suceava are o avere de 2 milioane...

Fostul șef de la Permise Suceava are o avere de 2 milioane de euro: Nevasta a vrut vilă în Eforie, nu apartament de 200.000 de euro pe faleza din Constanța

-

Procurorii DNA susţin că averea ascunsă a fostului comisar-şef Radu Obreja, acuzat că vindea permise de conducere pe bani grei, se ridica la 2 milioane de euro. Poliţistul şi-ar fi cumpărat din banii obţinuţi în mod ilegal apartamente, vile, spaţii comerciale, maşini şi terenuri, pe care le-ar fi trecut pe numele altor persoane, transmite adevarul.ro.

Fostul şef de la Permise Suceava a fost urmărit timp de doi ani de anchetatori. Telefoanele i-au fost puse sub ascultare, iar în biroul său de la serviciu au fost montate camere video de supraveghere.  Aşa ar fi reuşit, în cele din urmă, procurorii DNA să adune probe pentru a demonstra că Radu Obreja ar fi condus o reţea specializată în fraudarea examenelor pentru obţinerea carnetului de şofer, contra unor sume uriaşe de bani.

- Advertisement -

Fostul comisar-şef ştia că dacă va avea imobile pe numele său atunci va atrage atenţia instituţiilor abilitate să-l verifice. Aşa că, potrivit procurorilor, a ales persoane de încredere din anturajul său pentru a spăla sumele pe care le-ar fi încasat de la clienţi. În schimbul unor comisioane, acoliţii primeau banii şi cumpărau şi apoi întreţineau diferite bunuri.

Potrivit procurorilor, Radu Obreja ar deţine prin interpuşi: un teren de 1.000 mp cu o construcţie de 74 mp, în sat Iesle, comuna Mălini, judeţul Suceava; un autoturism marca Audi, model A4, fabricat în 2018; un alt autoturism marca VW, fabricat în 2020; un teren de 50 mp, împreună cu o construcţie de 50 mp situat în satul Sfântul Ilie din comuna Şcheia; un apartament şi două spaţii comerciale pe strada Tipografiei din Suceava; un teren de 3.800 mp, în satul Tişăuţi; un teren în suprafaţă de 430 mp, în sat Şcheia; o casă în suprafaţă de 169 mp tot în comuna Şcheia şi 17 cabinete medicale situate în cadrul Policlinicii Areni din municipiul Suceava.

- Advertisement -

Totodată, Radu Obreja ar deţine şi un apartament în valoare de 200.000 de euro pe faleza Mării Negre, în Constanţa, achiziţie care ar fi provocat discuţii aprinse în familia sa. Soţia bărbatului ar fi vrut casă în Eforie, nu apartament în Constanţa, potrivit unor stenograme publicate de procurori în dosar. La toate aceste bunuri pe care procurorii le-au evaluat la peste un milion de euro, se mai adaugă cei 500.000 de euro găsiţi în casa inculpatului Radu Popovici, despre care anchetatorii susţin că i-ar fi aparţinut tot fostului şef de la Permise. 

Banii erau ţinuţi într-o valiză în interiorul căreia ar fi fost găsit şi o agendă în care erau trecute sumele primite pe zile şi banii cheltuiţi. Pentru serviciile sale, Radu Popovici ar fi primit comision. Oricum, el nu era singurul acuzat că-l ajuta pe Obreja să spele banii pe care i-ar fi obţinut din şpăgi. Totodată, la averea fosului comisar-şef adună şi cei 50.000 de euro găsiţi în portbagajul maşinii precum şi cei 60.000 de lei găsiţi în locuinţa sa, în timpul percheziţiilor efectuate de anchetatori. Rămâne de văzut cum va justifica Radu Obreja averea la care fac referire procurorii, ţinând cont că salariul său lunar nu depăşea suma de 6.000 de lei. 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img