Tomac: PMP este cel mai mare adversar al politizării instituţiilor din învăţământ şi sănătate

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că sistemul de sănătate şi cel de educaţie ar trebui depolitizate pentru o reformă reală în aceste domenii.

„PMP este cel mai mare adversar al politizării instituţiilor din învăţământ şi sănătate, pentru că politizarea ne-a dus în punctul în care avem un grad de analfabetism funcţional fără precedent în societatea românească. Indiscutabil că rezultatele se vor vedea atunci când în mod real se va produce o depolitizare în ceea ce priveşte managementul din educaţie (…). Depolitizare şi spargerea monopolului care există în sănătate la ora actuală. Nu poţi face performanţă atât timp cât depinzi de un decident politic ineficient”, a afirmat Tomac.

El a făcut referire şi la posibile alianţe, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, menţionând că PMP este pregătit „să stea la masă cu oricine, în afară de PSD”.

Tomac a vorbit şi despre faptul că pe listele candidaţilor PMP la parlamentare se regăseşte şi Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu.

„Elena Băsescu este în PMP de când s-a creat partidul. Este un om care cunoaşte foarte bine realitatea din partid, s-a implicat, a ajutat colegii din partid”, a susţinut liderul PMP.

Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PMP București. COD AEP 11200012

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare