Natalia Intotero (PSD) critică închiderea piețelor

Deputata social-democrată Natalia Intotero a criticat vineri intenţia autorităţilor de a închide pieţele în contextul măsurilor de prevenire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, ea atrăgând atenţia că producătorii agricoli români se află într-o situaţie dificilă deoarece nu ar fi fost ajutaţi de guvern pe parcursul acestui an.

„Nu înţelegem de ce aceste pieţe sunt mai periculoase decât un supermarket. Nu înţeleg acest lucru nici producătorii noştri români, care anul acesta s-au confruntat cu foarte multe probleme şi nu au simţit o implicare şi o susţinere din partea guvernului”, a declarat, într-o conferinţă de presă, parlamentara PSD.

În calitatea sa de fost cadru didactic, Natalia Intotero a atras atenţia asupra situaţiei din învăţământ, menţionând că introducerea cursurilor online în toate şcolile îi va afecta în special pe elevii care vor trebui să susţină evaluarea naţională sau bacalaureatul.

În opinia sa, dacă s-ar fi efectuat o testare masivă a populaţiei, de la începutul pandemiei, s-ar fi putut evita închiderea şcolilor.

„Dacă s-ar fi testat masiv, de la începutul pandemiei, aşa cum a recomandat Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi ţinând cont de celelalte modele ale ţărilor din Uniunea Europeană, cred că sistemul educaţional ar fi putut dă funcţioneze, să fie găsite alte soluţii”, a arătat Intotero.

Deputata PSD a mai spus că o parte din soluţii ar fi putut veni în urma consultărilor cu cadrele didactice, elevii şi părinţii, însă a menţionat că acestea nu ar fi avut loc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump își amână vizita in China din cauza războiului din Iran

    Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că, din...

    Trump: În „viitorul foarte apropiat” vom suspenda operațiunea militară din Iran

     Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că Statele...

    Rusul Arkady Volozh și-a crescut averea de la 1,2 miliarde dolari la 4,4 miliarde

    Cofondatorul companiei Yandex, rusul Arkady Volozh, și-a mărit semnificativ...

    Șeful Centrului Antiterorist al Americii demisionează din cauza războiului din Iran

    Joe Kent, directorul Centrului Național Antiterorist (NCC) al SUA,...

    Consilierii lui Macron, umiliți la Kremlin: Duceți-vă la dracu!

    Consilierii președintelui Franței, Emmanuel Bonn și Bertrand Buchwalter, s-au...

    Articole relationate

    Categorii populare