de Adriana Stoicescu, judecător, președintele Tribunalului Timiș, preluare facebook
Desculta si flamanda, omenirea alearga ca nauca spre un viitor doar de ea imaginat.
Pe o planeta inecata de gunoaie, omul cauta printre resturi propriul rost.
L-a pierdut inca de la Creatie, caci de atunci a pornit o lupta inegala cu Dumnezeu.
De mii de ani Il neaga cu obstinatie, sperand sa obtina ceea ce ii promite intunericul.
Hiper, mega, supertehnologizat, omul modern a adus lupta la un nivel de neimaginat altadata.
El nu Il mai neaga pe Dumnezeu.
Vrea sa Ii fie stapan.
Vrea sa Ii dispuna cam ce ar trebui sa faca, sa spuna si sa ofere omului.
Si ar trebui sa inceapa El cu viata vesnica aici, pe pamant.
Caci frica de moarte este motorul tuturor actiunilor, esenta tuturor dorintelor.
O molecula a fost suficienta pentru a opri planeta.
Ne-am speriat de propria micime si am devenit constienti de propria noastra fragilitate.
Si ne-am gandit sa incercam o alta cale, sperand ca asa vom fenta soarta noastra de muritori.
Ipocriti si infatuati, ne-am prefacut ca ne dorim unii altora binele.
Am cantat prin balcoane si am dus mancare batranilor singuri.
Ne-am iubit virtual toti dusmanii si am crezut, pret de o clipa, ca mai avem o sansa la normalitate.
Am esuat lamentabil. Am redevenit noi…meschini, rai, egoisti.
Dumnezeu stia ca ne vom intoarce aici dar, in coltul Lui de Univers, unde noi L-am exilat, in imensa noastra pseudointelepciune, a sperat ca omul, suprema Creatie, va intelege si va invata ceva din jocul vietii si al mortii.
Omul modern, insa, nu a inteles nimic.
Va continua in ritmul lui.
Va supertehnologiza viata pentru a se asigura ca moartea il ocoleste.
Va alerga la capatul lumii pentru a-L duce si lasa pe Dumnezeu acolo, cat mai departe.
Si la fiecare molecula ucigasa omul nostru va deveni, pret de o secunda, cam ce ar trebui sa fie.
Un om bun.
Totusi, vom pieri.
Dumnzeu va lua gramada de fire si circuite in care ne vom transforma la un moment dat si o va preface iar in lut.
Apoi va modela din nou un om.
Va face asta iar si iar, pana la sfarsitul veacurilor, sperand, in imensa lui rabdare si bunatate, ca vom intelege, la un moment dat, ca nu putem exista fara iubirea Lui.