Mercenarii ruși ar fi intrat în cel mai important câmp petrolifer din Libia

Compania naţională libiană a petrolului (NOC) s-a declarat preocupată vineri de intrarea unor străini înarmaţi, între care „mercenari ruşi”, în unul dintre cele mai importante câmpuri petrolifere ale Libiei, potrivit AFP, transmite Agerpres.

NOC este „preocupată profund de prezenţa unor mercenari ruşi şi străini în câmpul petrolifer El Sharara”, intraţi „joi seara într-un convoi de zeci de vehicule”, a indicat compania pe site-ul său.

După luni de zile de sistare a activităţii, acest câmp, aflat sub controlul mareşalului Khalifa Haftar – omul forte din estul libian – şi-a reluat producţia la începutul lunii iunie, fiind blocată din nou după trei zile de miliţii pro-Haftar.

Situat în regiunea Ubari (la aproximativ 900 km sud de Tripoli), El Sharara este gestionat de compania Akakus, o societate mixtă din care fac parte NOC, Repsol (Spania), Total (Franţa), OMV (Austria) şi Statoil (Norvegia).

Aici se produc de obicei 315.000 de barili pe zi, dintr-o producţie naţională de peste 1 milion de barili zilnic, potrivit NOC.

Libia dispune de cele mai abundente rezerve de petrol din Africa, iar economia sa fragilizată depinde în mare măsură de veniturile din comercializarea aurului negru.

Dar ţara este subminată de violenţe şi lupte pentru putere după căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011. Două autorităţi rivale îşi dispută puterea: Guvernul de uniune naţională (GNA), condus de Fayez al-Sarraj, cu sediul la Tripoli, în virtutea unui acord mediat de ONU, şi o putere încarnată de Khalifa Haftar, susţinut de Rusia, Egipt şi Emiratele Arabe Unite.

În cadrul acestui conflict, Rusia dezminte că ar juca un rol prin prezenţa mercenarilor ruşi. Dar în luna mai, un raport al experţilor ONU a confirmat totuşi prezenţa în Libia a mercenarilor din grupul Wagner, deţinut de Ievgheni Prigojin, cunoscut ca fiind un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare