Trump acuzat de un fost ministru al său al Apărării: „Plătim consecinţele celor trei ani fără adulţi la comandă”

Fostul şef al Pentagonului Jim Mattis, care a demisionat pentru a protesta faţă de retragerea trupelor americane din Siria, l-a acuzat miercuri pe preşedintele SUA, Donald Trump, că încearcă să „divizeze” America, notează AFP.

„În timpul vieţii mele, Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să îi unească pe americani, care nici măcar nu se face că încearcă”, a spus fostul secretar al Pentagonului într-o declaraţie publicată online de revista The Atlantic.

„În loc de asta, el încearcă să ne divizeze”, a adăugat fostul general al US Marine Corps, foarte respectat, care până în prezent şi-a afişat rezerva, dar fără să comenteze direct mandatul miliardarului republican.

De data aceasta, este prea mult, în opinia sa: „Plătim consecinţele celor trei ani fără adulţi la comandă”.

Jim Mattis, primul şef al Pentagonului după instalarea, în 2017, lui Donald Trump la Casa Albă, un preşedinte fără experienţă militară sau diplomatică, era considerat până acum, chiar şi în tabăra republicanilor, ca unul dintre puţinii „adulţi din cameră” capabili să-l ţină în frâu pe impulsivul fost om de afaceri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Facturi restante de 3 miliarde euro doar la proiectele de construcții din PNRR

    Diferența dintre stadiul fizic al lucrărilor executate de constructori...

    America se împrumută la cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani

    Randamentele pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Trezoreria...

    Articole relationate

    Categorii populare