Aberațiile din manualele de educație sexuală

Manualele de educație sexuală conțin aberații ce pot marca un copil pe viață, declară la RFI purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romașcanu. Deputații au miercuri pe agendă legea privind educația sexuală, mai exact un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL, care introduce acordul părinților pentru ora de educație sexuală, ce ar urma să se numească educație sanitară.

Lucian Romașcanu crede că parlamentarii PSD vor susține amendamentul legat de acordul părinților pentru ora de educație sexuală: ”Eu cred că vom vota pentru acest amendament. Nu am încă, uitați, nu le știu nici eu pe toate și nu vreau să port niște vorbe care nu sunt adevărate, dar lucrurile sunt extrem de sensibile în acest domeniu și eu cred că este bine ca părintele să-și dea acceptul. Văzând materia și văzând manualele după care se face educația, pentru că am văzut niște aberații în manualele legate de educația sexuală, care n-au ce căuta la copii. Eu am copii, am un băiețel de 12 ani, am o fetiță de un an și ceva. Sunt foarte atent la lucrurile astea și pot marca un copil pe viață, dacă nu sunt făcute așa cum trebuie”.

Întrebat la ce fel de aberații se referă, purtătorul de cuvânt al PSD a răspuns: ”Nu aș vrea să le discut pe post, sunt niște lucruri care țin de intimitatea profundă a omului și care sunt puse în fața unor copii de 6-7 ani foarte abrupt și fără să se gândească cineva cum pot fi influențați de așa ceva”.

La remarca jurnalistului că amendamentul privind acordul părintelui ar putea reprezenta un obstacol în calea educației sexuale în școli, Lucian Romașcanu a replicat: ”Nu cred că este un obstacol. Pur și simplu, este conștientizarea acestei educații sexuale și din partea părinților și din partea profesorilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare