Duplicitatea UE a enervat italienii: Majoritatea vrea ieșirea din UE și din zona euro. SUMMITUL DE JOI CRUCIAL PENTRU VIITORUL UE

Potrivit unor sondaje realizate în aprilie și publicate chiar pe site-ul guvernului italian, 71% dintre italieni cred că pandemia de coronavirus poate distruge UE. Circa 49% dintre italieni – după alte surse chiar 55% – ar fi de acord cu ieșirea din UE și din zona euro. Cifrele sunt cu adevărat impresionante pentru un stat fondator al Uniunii Europene și considerat, până acum, drept pro-european, se spune într-un comentariu RFI.

Italia a intrat în criza coronavirusului cu o datorie publică de peste 130% din PIB – aproape 2.200 de miliarde de euro, în termeni reali. Atât de mare încât Italia îndeplinește cu brio condiția de ”prea mare pentru a cădea”. Dacă o prăbușire a Greciei ar fi putut fi, teoretic gestionată, în cazul Italiei nici nu s-ar putea pune problema.Să observăm numai că, pe lângă cele peste 2.000 de miliarde datorate de Italia, cele 750 de miliarde puse la bătaie de Banca Centrală Europeană și cele 500 de miliarde de la Mecanismul European de Stabilitate, pentru întreaga zonă euro și chiar Uniune Europeană, par o nimica toată, mai spune postul de radio francez.

De aceea, răspunderea liderilor europeni care se vor întâlni joi este enormă. Italia și națiunile sudice ale Uniunii Europene, ca și cele din Est, trebuie să primească un semn clar al solidarității. Este ceasul al doisprezecelea, este concluzia RFI.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare