La sfârṣtul anilor ’70, peste 60% din populaṭia României asculta cu regularitate emisiunile postului Radio Europa Liberă, transmise de la München. De la microfonul acestu post s-au adresat românilor voci cunoscute ale exilului românesc, au fost difuzate ṣtiri care deranaju autorităṭile comuniste de la Bucureṣti, au fost transmise materiale în premieră. Până să ajungă la o astfel de notorietate în România, R.E.L. a avut o istorie destul de frământată. Atunci când sovieticii au instalat în mod brutal regimuri comuniste totalitare în ţările
est-europene, apoi s-au orientat către Europa de vest, susţinând partidele comuniste de acolo, americanii au hotărât înfiinţarea unei noi agenţii de propagandă informativă. Congresul S.U.A. a adoptat Legea Smith-Mund, un decret care reglementa modul de informare permanentă pentru străinătate. Un Comitet pentru radio şi presă avea misiunea de a pune la dispoziţia personalităţilor politice fugite din ţările sovietizate un mijloc de a lua legătura cu popoarele lor şi de a crea un post de radio care să emită pentru acestea. s-a hotărât ca noul post de radio să aibă şase secţii pentru Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Albania. S-a început construirea unui sediu în München, care a fost gata în august 1952. Prima emisiune de la Radio Europa Liberă a fost transmisă la 4 iulie 1950 şi s-a adresat ascultătorilor din Cehoslovacia. Pentru români, prima emisiune avea să se facă auzită câteva luni mai târziu, la 29 noiembrie.
Arhiva de istorie orală a Societăţii Române de Radiodifuziune păstrează un document audio de excepţie: mărturia lui Marcel Schmidt, unul dintre primii români care au lucrat la R.E.L. Este un interviu telefonic Bucureşti-München, realizat de redactorul Octavian Silivestru la 20 octombrie 1998, transmite RADOR.
„Eu m-am angajat în 1951, în luna octombrie şi am început să lucrez la postul de emisiune direct şi nu la studiouri. Emisiunile se făceau pe vremurile acelea de pe un neuwagon, adică o maşină transportabilă care avea un emiţător […]. Asta s-a întâmplat în 1950. Prin bunăvoinţa poporului american, unde s-au dat câteva anunţuri în ziare, poporul american a dat un dolar pe lună pentru iniţiativa respectivă […] Emiţătoarele erau între 5 şi 15 kW, puterea de emisiune nu era suficientă. Adunarea acestor bani – sumă care la un moment dat în America a ajuns la 34 milioane dolari -, asta era o sumă enormă din ceea ce însemna capitalizarea, plata acestui post de radio. Atunci s-a decis să se mărească emisiunile pentru limba română, albaneză şi iugoslavă, adică toate ţările care erau în spatele Cortinei de fier. Prima emisiune în limba română a fost la începutul lui 1951. Construcţia de la München încă nu era gata şi se emitea dintr-un studio, polonezii erau într-o stradă, în altă stradă erau ungurii şi cehii, iar noi [românii] eram separat. Românii erau în Mozartstrasse, la început. […]
Nouă ne venea emisiunea de la New York, noi nu făceam decât ştirile aici, completam ceea ce ne dădeau ei […]. Exista un post de emisiune la New York, care transmitea pe unde scurte, noi prindeam legătura la München şi înregistram pe bandă […].
Când v-aţi angajat la Europa Liberă, înainte de a se crea secţia română?
Înainte, înainte. Dar totuşi românii erau acolo, de exemplu Ion Gheorghe lucra deja într-un birou de evaluare, pe urmă Alexandru Gregorian la fel lucra într-un birou, ştia că o să înceapă emsiunile. Doamna [Alexandra] Stătescu. Era Mihai Cismărescu, Alexandru Scrădeanu, Iosif Mateica, M. C. Chereanu …
Şi şeful lor cine era?
Mihai Fărcăşanu, de la New York; dar nu a fost decât un an şi pe urmă a preluat Alexandru Gregorian şefia. […] La New York era [Jean] Moscopol, Florin Zaharia… Nöel Bernard a venit de-abia în 1952, la sfârşitul anului.
Ce vă trimitea studioul din America?
Ne trimitea o singură oră, care se repeta. Studioul nostru a fost împreună cu bulgarii, o oră ei, o oră noi. Şi în această oră ce puteau să dea, ştirile care au 15 minute totdeauna, pe urmă era o cronică economică în fiecare zi, cronica internaţională, era partea
teatrală la care lucra Moscopol, avea câteva promo-uri.
Cine redacta ştirile?
La München se făceau. Gregorian, cu Cismărescu, Scădeanu, doamna Stătescu, ăştia au fost primii. Pe urmă a venit Bernard ca speaker angajat la noi. Cronica economică era făcută de Petre Gherman… Cronica internaţională de Grigore Gafencu – nu a fost angajat, ne trimitea o dată pe săptămână o cronică internaţională de 15 minute […]. Şi când a ajuns Bernard şef, a mărit secţia, a angajat pe Gheorghe Ciorănescu, pe Preda Bunescu, pe Haralamb, Constantin Vulcan, Ion Popa şi Octavian Vuia. De-abia în 1959 ni s-a dat studioul complet nou şi am transmis de la 5 la 12 noaptea, sub Ghiţă Ionescu; Ghiţă Ionescu a adus cincizeci de oameni noi.”
SURSA: RADOR
