6 persoane, reţinute de DIICOT pentru trădare şi constituirea unei grupări pentru a ”ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român”

Şase persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT fiind suspectate de trădare şi că au constituit o grupare cu scopul de a ”ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării”. Gruparea s-a dezvoltat pe tipul unei structuri militare, în dosar fiind cercetat, ca suspect, generalul maior în retragere Radu Theodoru. Membrii grupării au intrat în contact cu agenţi străini, în România şi în Rusia, şi au făcut demersuri pentru negocieri cu factori politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea ordinii constituţionale, desfiinţarea partidelor, instalarea unui nou Guvern, înlăturarea tuturor angajaţilor din instituţiile statului, adoptarea unei noi constituţii, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului, susţin anchetatorii. În ianuarie, doi dintre inculpaţi s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizaţiei cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Armata americană cere peste 200 de miliarde de dolari pentru a continua războiului din Iran

    Armata americană solicită finanțare suplimentară de peste 200 de...

    Iranul amenință că distruge întreaga industrie de gaze și petrol din țările din Golful Persic

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a anunțat...

    Datoria națională a SUA a depășit pragul de 38 de trilioane de dolari

    Datoria națională a SUA a depășit pragul de 38...

    Articole relationate

    Categorii populare