20.000 de pacienți fără tratament. La SPITALUL COLENTINA sunt ”sub 100 de pacienţi, majoritatea asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate care să necesite spitalizarea”

Cadrele medicale şi personalul auxiliar de la Spitalul Clinic Colentina solicită, într-o petiţie, redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID, menţionând că documentele în acest sens au fost depuse la Direcţia de Sănătate Publică de o săptămână, dar eliberarea avizului temporar de funcţionare întârzie. Semnatarii petiţiei spun că în spital mai sunt acum cel mult o sută de pacienţi cu coronavirus, majoritatea asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate, „dar cu toate acestea spitalul este în continuare blocat”, transmite news.ro.

Petiţia intitulată „Opriţi distrugera Spitalului Clinic Colentina! Nu vă mai jucaţi cu vieţile pacienţilor” este semnată de cadrele medicale şi auxiliale de la unitatea medicală.

În petiţie se arată că, până în luna martie, Secţiile de Anestezie-Terapie Intensivă, Cardiologie, Chirurgie, Dermatologie, Diabet şi Boli de Nutriţie, Fiziokinetoterapie, Gastroenterologie, Hematologie, Medicină internă, Medicina Muncii, Boli profesionale, Neurologie, Neurochirurgie, Oncologie, Ortopedie, Pneumlogie, Reumatologie şiUrologie tratau peste 20.000 de pacienţi pe lună, „cei mai mulţi pentru probleme de sănătate severe, foarte multe intervenţii medicale fiind unice la nivelul ţării, iar unele chiar şi în lume”.

„La declanşarea pandemiei cu coronavirus am înţeles nevoia de a ne implica pentru salvarea vieţilor semenilor noştri care s-au îmbolnăvit; am răspuns imediat solicitării Ministerului Sănătăţii de a ne implica, în formula de spital suport COVID. Dar această participare nu se putea face decât în limitele expertizei noastre de specialitate (nefiind medici cu specializate de boli infecţioase), pentru a evita malpraxisul. Şi totuşi, pe lângă pacienţi cu probleme care ţineau de specialităţile noastre, am primit şi am îngrijit şi pacienţi asimptomatici, dar infectaţi cu SARS-Cov2”, spun semnatarii petiţiei.

Ei adaugă că au înţeles acest lucru „ca pe o consecinţă a unei situaţii excepţionale, temporare, de urgenţă”.

„Experienţa acestor luni ne-a arătat însă că România nu a fost asaltată de valuri pandemic atât de grav precum alte ţări (Italia, Spania, SUA). În lunile martie şi aprilie, spre vârful pandemiei, la Spitalul Colentina au fost internaţi 400 de pacienţi pe cele 867 de paturi de care dispunem, care au fost îngrijiţi de nu mai putin de 258 de medici şi de aproape 1.000 de asistenţi medicali, personal medical auxiliar, biologi, biochimişti  şi farmacişti, cu toţii de alte specialităţi decât cea de boli infecţioase”, susţin aceştia.

Semnatarii petiţiei spun că, în prezent, în Spitalul Colentina sunt sub 100 de pacienţi, majoritatea asimptomatici şi fără alte probleme de sănătate care să necesite spitalizarea, „dar cu toate acestea spitalul este în continuare blocat, redus la o minimă activitate în afara profilului său medical”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare