Premierul ceh ar fi amenințat eurodeputații care anchetau conflictul de interese de care este acuzat. Andrej Babis face parte din Renew Europe condus în PE de Dacian Cioloș

Parlamentul European (PE) a condamnat vineri utilizarea unor „afirmaţii defăimătoare şi pline de ură” de către premierul ceh, Andrej Babis, la adresa eurodeputaţilor aflaţi în misiune în ţara sa pentru a ancheta asupra unui presupus conflict de interese în ce-l priveşte, potrivit unei rezoluţii adoptate vineri, citată de AFP, transmite Agerpes.

Babis face parte din Renew Europe, al cărui grup din PE e condus de Dacian Cioloș.

Preşedinta acestei comisii parlamentare, germana Monika Hohlmeier (PPE, dreapta), în fruntea unei delegaţii de şase persoane care a vizitat Cehia în februarie, denunţase, joi, în timpul dezbaterilor din PE, „presiunile enorme” suportate în cursul acestei misiuni.

„Am avut de a face cu un nivel de agresivitate fără precedent”, a declarat ea, adăugând că mai mulţi membri ai misiunii „au primit ameninţări de la vârful guvernului”.

Misiunea a estimat, în special, că în Cehia „nu a existat niciun sistem sau mecanism eficient” care „să permită prevenirea situaţiilor de conflict de interese” în alocarea fondurilor europene.

Aceasta s-a desfăşurat în paralel cu un audit al Comisiei Europene privind un posibil conflict de interese între activităţile politice şi de întreprinzător ale lui Andrej Babis. Prim-ministrul a făcut avere înfiinţând grupul Agrofert (industrie alimentară, produse chimice, media).

Andrej Babis, care neagă cel mai mic act condamnabil, este suspectat că a profitat de fondurile europene destinate IMM-urilor pentru a-şi crea complexul hotelier şi agricol „Cuib de barză” în apropiere de Praga, în 2007, cu patru ani înainte de a intra în politică.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare