Home Mehedinți 2 hoți din Turnu Severin, arestați

2 hoți din Turnu Severin, arestați

0

Doi bărbaţi din municipiul Drobeta Turnu Severin au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ei sunt cercetaţi pentru furt calificat, după ce la sfârşitul lunii ianurie au sustras mai multe bunuri din societăţi comerciale şi locuinţe.  Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80 la sută, scrie Adevărul.

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia municipiului Drobeta Turnu Severin au fost sesizaţi în ziua de 1 februarie 2020 de un bărbat de 53 de ani, din municipiu, administrator al unei societăţi comerciale, cu privire la faptul că pe parcursul nopţii, au fost sustrase mai multe bunuri din unitate. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a poliţiei care în urma investigaţiilor efectuate a identificat doi barbate, de 25 de ani, respectiv 52 de ani, ambii din Drobeta Turnu Severin, bănuiţi că în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie a.c. au pătruns în incinta societăţii, de unde a sustras bunuri şi obiecte, în valoare de 6.000 de lei. De asemenea, din probatoriul administrat, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 25 de ani, este bănuit de comiterea altor două furturi, atât dintr-o societate comercială din municipiu, cât şi dintr-o locuinţă de pe raza localităţii Bălăciţa, fapte comise în luna ianuarie a.c. Prejudiciul total de 10.000 lei a fost recuperat în proporţie de 80 la sută şi a fost restituit părţilor vătămate.  În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cei doi bărbaţi fiind reţinuţi pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar la data de 2 februarie a.c., aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită de instanţa de judecată, care a emis pe numele celor doi mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

Ad

Exit mobile version