11 fete cu vârsta de până în 15 ani din judeţul Vaslui au născut în primul semestru. Anul trecut 387 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani au adus pe lume copii

Un număr de 11 fete cu vârsta de până în 15 ani din judeţul Vaslui au născut în primul semestru al anului în curs, se arată într-un raport al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Potrivit sursei citate, în cursul anului 2018 s-au înregistrat 18 naşteri la fete cu vârsta mai mică de 15 ani, în timp ce un număr de 387 de adolescente cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani au adus pe lume copii.

„Fenomenul ‘copiilor cu copii’ este unul social, pentru că efectele nu se limitează la situaţia unei mame sau a unei comunităţi, ci vizează, în lanţ, sănătatea fizică şi emoţională a unor copii care se nasc într-un mediu vulnerabil şi supus riscurilor sociale. Până pe 15 octombrie, Compartimentul de Evaluare şi Promovare a Sănătăţii va desfăşura activităţi de informare şi educare a elevilor prin prezentări şi discuţii cu privire la importanţa utilizării metodelor contraceptive, a planificării familiale, prevenirea sarcinilor nedorite şi a consecinţelor acestora”, se arată într-un comunicat de presă al DSP Vaslui.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețul litrului de motorină in Germania a ajuns la 2,44 euro

    Prețul litrului de motorină a atins duminică un nou...

    Liberalii din Reșița au transformat Târgul de Paști într-o afacere cu sutiene și chiloți

    Oficialii Primăriei Reșiței au dezvăluit pentru Express de Banat...

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Articole relationate

    Categorii populare