Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București: Există opțiunea nucleară în cazul României

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, Angela Cristea, afirmă că Bruxelles-ul are o serie de instrumente de intervenție pentru a răspunde încălcării principiilor statului de drept în România. Angela Cristea a fost invitata emisiunii Dialog European, în exclusivitate la RFI România.

”Vom folosi cu mare atenție instrumentele pe care le avem la dispoziție… există procedura de infringement, există opțiunea nucleară, dar sperăm să nu ajungem acolo”, a spus Cristea, cu referire la eventualele încălcări ale principiilor statului de drept de către autoritățile de la București.

”Încercăm să ne uităm mai mult la fapte și mai puțin la vorbe, asta este foarte important, dar suntem foarte îngrijorați”, a precizat ea. ”Mă așteptam să apară aceste proteste ale magistraților, pentru că aceste ordonanțe se emit peste noapte, fără consultări publice cu părțile implicate, iar magistrații simt că independența le este amenințată”.

Cu privire la nou înființata Secție specială de investigare a magistraților, Cristea spune că apariția acestei structuri, în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția,  ridică mari semne de întrebare, iar ”primele sale acțiuni nu sunt de natură să ne liniștească”.

Referitor la ultimele acuzații venite dinspre partidele puterii, potrivit cărora rapoartele MCV ar folosi date ”măsluite”, Angela Cristea a subliniat că toate datele provin din surse publice, marea lor majoritate de la instituțiile statului român. ”Restul e manipulare… Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns”, a adăgat ea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare