Zoe Petre: Cea mai vizibilă schimbare este în modul general de viaţă. Faptul că românii pot circula liber în întreaga Uniune Europeană şi dincolo de ea. Uitaţi-vă, eu acum citeam o revistă recentă, datorită instrumentelor de informare pe Internet, adică sunt lucruri pe care nici nu le mai măsurăm şi care n-ar fi existat. Am fi avut noi computere pe vremea lui Ceauşescu acasă, când nici maşină de scris n-aveam voie? Schimbări profunde sunt probabil altele, unele vizibile, altele mai puţin. Sunt schimbări profunde în alocarea proprietăţii, din păcate uneori cu consecinţe negative (…), există în structurile profunde ale societăţii o nouă evaluare a mediilor rural şi urban şi aşa mai departe, aici e nevoie de o analiză mai rafinată. Dar la prima vedere, eu am prieteni care vin după 20 de ani în România şi nu-şi cred ochilor.
Rep.: Care vi se pare că este trauma cea mai profundă lăsată de regimul comunist asupra societăţii româneşti?
Z.P.: Suspiciunea. Asta cred că e moştenirea cea mai grea, faptul că ne bănuim tot timpul unii pe alţii de ceva rău. Şi evident, corupţia. Eu sunt dintre cei care susţin cu mare enervare uneori că fenomenul corupţiei nu a fost inaugurat de evenimentele din decembrie ’89. Eu am întâlnit în perioada comunistă zone foarte infestate de corupţie şi care erau ţinute cumva în suspensie de regimul comunist, în sensul că Ceauşescu şi ai lui lăsau hoţii să fure şi îi prindeau, îi scoteau la lumină doar când furau excesiv şi ar fi adunat prea multă putere sau când îl contrariau pe Ceauşescu cu ceva. În fond, sistemul ăsta cu contrarierea preşedintelui îl putem regăsi şi azi în anumite situaţii.
Rep.: Spuneaţi că moştenirea cea mai grea din timpul comunismului este suspiciunea. Cum poate fi combătută această situaţie?
Z.P.: În timp, în timp. Trebuie să avem răbdare şi noi şi probabil copiii noştri. Pe mine m-a învăţat o prietenă medic foarte demult că nici o boală nu poate fi vindecată într-un timp mai scurt decât cel în care s-a instalat. Ceea ce nu e o profeţie prea agreabilă, dar asta e!
Rep.: Ce le-aţi răspunde celor care încă au nostalgia vieţii din timpul comunismului? Celor care spun: „era mai bine atunci”.
Z.P.: Sunt mulţi care şi-au descoperit această nostalgie, pe care n-au avut-o niciodată în timpul regimului comunist. Un prieten est-german spunea: le-aş dori să trăiască 24 de ore din nou în trecut. Sigur că libertatea e ceva pe care nu-l percepi în mod obişnuit, decât în momentul în care nu o ai. Dar cum ai dobândit-o, cum ţi se pare o cantitate neglijabilă, ca aerul pe care-l respirăm. Altceva nu le pot dori decât să mai stea o dată la coadă la tacâmuri de pui!
