Zgonea vrea mega moschee la București

Nu există niciun impediment în construirea unei moschei la București pentru că România este, în acest moment, o oază de stabilitate, a declarat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, potrivit Agerpres. Acesta a mai suținut că România a găsit ”o soluție unică în Europa și în această zonă a lumii de cooperare și între religii”.

„Este o decizie pe care a luat-o Guvernul României și nimeni din Parlament, la momentul respectiv, nu a contestat-o. Vă reamintesc că sunt foarte mulți parlamentari care sunt de origine musulmană și sunt aleși, am avut și în Guvernul PSD o doamnă ministru care era din această comunitate. Nu văd niciun impediment. România este, în acest moment, o oază de stabilitate, pentru că a găsit o soluție unică în Europa și în această zonă a lumii de cooperare și între religii. Comunitatea musulmană din România este veche și este respectată și este moderată. Avem relații foarte bune cu toate statele din Asia și din Asia Mică, prezența președintelui Adunării Naționale din Republica Islamică Pakistan în România, pentru prima dată în istoria relațiilor noastre parlamentare, arată deschiderea pe care o avem și abordarea diferită, care ne permite să avem rezultate acolo unde alții au probleme”, a declarat Valeriu Zgonea.

Întrebat dacă ar trebui să existe o îngrijorare legată de construirea acestei moschei, în contextul atentatelor, Zgonea a insistat că în România nu au mai existat probleme de acest fel de secole și, probabil, nici nu vor mai exista.

„Toleranța naște toleranță, intoleranța naște intoleranță, să nu uitați acest lucru. (…) Eu aș fi deschis unui dialog constant între guverne și să păstrăm aceeași relație pe care o avem cu Turcia, o relație foarte bună, care ne permite să avem o altfel de abordare aici. Uitați-vă la structura euro-atlantică, se bazează pe protecție în flancul sud-estic pe trei state: Polonia, România și Turcia. Această cooperare făcută la toate nivelurile și în toate domeniile este un avantaj pe care România și l-a construit. Nu trebuie să pierdem aceste avantaje strategice pe care le avem”, a mai susținut Valeriu Zgonea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare