Home Analize Zelenski acuză, din nou, Israelul

Zelenski acuză, din nou, Israelul

0

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat luni neutralitatea respectată de Israel de la invazia Rusiei în Ucraina, ceea ce a făcut posibilă, afirmă el, o „alianţă” între Moscova şi Teheran, cu inclusiv livrarea de drone iraniene pentru armata rusă, relatează France Presse conform Agerpres.

„Această alianţă pur şi simplu nu ar fi existat dacă politicienii dumneavoastră ar fi luat o decizie la vremea respectivă. O decizie pe care am cerut-o”, a afirmat Zelenski într-o intervenţie în cadrul unei conferinţe organizate de cotidianul israelian Haaretz, referindu-se la sprijinul solicitat de Kiev în repetate rânduri Israelului pentru a rezista în faţă Rusiei.

Potrivit lui Zelensky, această apropiere între Moscova şi Teheran a fost posibilă în urma „deciziei (israeliene) de a ‘nu deranja’ Kremlinul” din 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, în aşa fel încât să păstreze bunele relaţii diplomatice între cele două ţări.

Discursul său intervine cu câteva zile înainte de alegerile legislative cu rezultat incert în Israel, preconizate să aibă loc în noiembrie.

Preşedintele ucrainean a acuzat luni Iranul că a acceptat să livreze drone Rusiei în schimbul „ajutorului rusesc pentru programul nuclear iranian”. „Probabil, acesta este exact sensul alianţei lor”, a argumentat el.

„În continuare nu avem un sistem de apărare antiaeriană şi de apărare antirachetă modern şi eficient care să poată să ne asigure spaţiul aerian. Iată de ce Rusia speră să utilizeze teroarea în aer pentru a compensa pierderile suferite la sol”, a afirmat Zelenski, indicând că, în cele „opt luni de război, Rusia a utilizat în jur de 4.500 de rachete împotriva noastră”.

Ad

Exit mobile version