Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că unele instituții ale statului fac presiuni asupra CCR. Printre acestea se numără și Serviciul Român de Informații, spune el. „A fost chiar un comunicat, chiar după prima lege Big Brother”, a declarat președintele CCR.
„Eu nu am fost amenințat, dar instituția a fost amenințată. Nu s-a spus „vezi că te împușc dacă nu faci asta sau că spui asta”. Dar când scrie într-un ziar că vom fi trași la răspundere… Noi nu de aia ne întâlnim aici, ci să analizăm dosare și să găsim o soluție. Am răspunderea faptelor și a spuselor mele. Chiar le analizăm cu cea mai mare atenție. Ca cineva să pună la îndoială buna noastră credință și pregătirea noastră… Ni se spune că dăm decizii în funcție de relațiile pe care le au judecătorii cu alte instituții ale statului. Ni se pune la îndoială chiar și pregătirea noastră, am văzut scris de un politician că sigur habar n-avem despre ce-i vorba în legea aia. Avem toți nouă, împreună, peste 400 de ani de experiență juridică”, a declarat Augustin Zegrean.
„Nu vreau să intru în contradicție cu instituțiile statului, dar din păcate acest lucru nu s-a înțeles. Este și Serviciul Român de Informații, a fost chiar un comunicat, chiar după prima lege „Big Brother”. Ni se spune că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională, or, legea pe care am declarat-o neconstituțională nu era lege. Era deja un vid”, a declarat președintele CCR.