Scriam in precedentul articol, cel cu amigdala stanga, ca procurorul NEGULESCU MIRCEA a deschis şi lucrat discreţionar – contrar oricăror principii si reguli ale unui proces penal şi cu înfrângerea tuturor drepturilor procesual penale ale suspectilor/inculpatilor – zeci de dosare penale asa-zise de rasunet, cuprinzand nume sonore din politica romaneasca (chiar si britanica), din mediul de afaceri local ori la nivel national, toate nu pentru a fi trasi vinovatii la raspundere in numele ideii de Justitie, ci pentru a-si satisface propriul orgoliu, setea nemasurata de a parveni profesional si social cu orice pret, precum si, in unele cazuri, pentru a-si inabusi propriile frustrari, scrie Incisiv de Prahova.
Pe multi dintre acestia ii percepea a fi si în relaţii de duşmănie cu el ori cu entităţi „prietene” (nu mai este cazul sa le denumim), ceea ce ii sporea inversunarea in a incerca, prin orice mijloace, sa le dovedeasca o vinovatie care nici nu exista, si nici nu s-ar fi putut proba daca ar fi respectat Codul de procedura penala.
De exemplu, Negulescu a jonglat cu prejudiciile în dosarele pe care le-a instrumentat într-o manieră greu de înțeles. Nu singur, ci împreună cu specialiștii din parchet, sau alți procurori care i-au preluat dosarele, capacitați în stabilirea arbitrară a prejudiciilor fără de care infracțiunilor le-ar fi lipsit unul dintre elementele esențiale pentru a putea exista. S-a scris destul despre cazurile:
- Petrotel – Lukoil (in care, si in prezent, se mai calculeaza prejudiciul, cel initial de 1,8 miliarde euro fiind redus „dintr-un foc” la 640 milioane euro dupa ce judecatorul de camera preliminara, invocand mai multe exceptii si neregularitati privind actul de sesizare, a dispus remedierea acestuia; asteptam cu interes termenul din 01.11.2017.
- Un alt caz început de procurorul Negulescu şi pasat conducerii DNA Ploieşti în 2015, când era aproape gata, l-a vizat pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, pe care l-a acuzat de un aşa-zis abuz în serviciu legat de încheierea contractelor aferente lucrărilor de modernizare a drumului DJ 101 Buda – Nedelea din împrejurimile Ploieştiului, pentru care s-a stabilit un pretins prejudiciu de 6 milioane leicu ajutorul specialistului DNA Vladimir Tulea (fost contabil la CAP Drăgăneşti). ICCJ l-a condamnat pe Mircea Cosma, la fond, (ds. 1547/1/2014, sentinta nedefinitivă) s-a dat pe abuz în serviciu, stabilindu-i-se un prejudiciu de … 3,6 milioane lei, care nici asta nu reiese din vreo expertiză favorabilă sau contrarie aflată la dosar, fiind contrazis chiar de Curtea de Conturi. Oricum, toti inculpatii au declarat apel. Situatia nu e roza pentru parchet nici in ds. nr. 1153/1/2017 al ICCJ, in care, printre altele, se cauta buclucasul memory-stick tip Kingstone, ridicat la percheziţia efectuată la domiciliul martorei Stroe Cecilia Cristina în dosarul penal nr. 465/P/2013.
- Cazul Andrei Chiliman – prejudiciu demential, umflat cu patru “0”- ouri
Un alt dosar instrumentat de procurorul Mircea Negulescu, care in vara lui 2015 a fost promovat de la PCA Ploiesti, la DNA Ploiesti (n. red. – observati ca individul a pasat continuu dosare de la parchetul curtii de apel, la DNA Ploiesti !) a fost cel privind pe fostul primar al Sectorului 1 Andrei Chiliman, pe Vlad Moisescu (fiul fostului presedinte al ICCJ) si altii, care au fost acuzati de producerea unor pretinse prejudicii rezultate din atribuirea de-a lungul anilor unor contracte locale. Culmea, DNA Ploiesti a pus sechestru pe averea acuzatilor pana la concurenta sumei de 670 milioane euro, pe care anchetatorii au calculat-o ca prejudiciu pornind de la un contract de imprumut intre soacra si sotia lui Vlad Moisescu, care cica ar fi ascuns banii “furati”. Era evident ca acuzatii nu puteau sa aiba o asemenea suma, nici nu aveau cum sa-i detina fizic intrucat ar insemna sa fi umplut un camion de bancnote pentru transportul lor, insa presa a fost intoxicata cu aceasta informatie fantasmagorica, iar sechestrele, culmea, s-au instituit. Lotul Chiliman a fost retinut de procurorii DNA Ploiesti, dar la instanta s-au decis numai controale judiciare, in locul arestarilor cerute de procurori. In realitate, contractul de imprumut gasit se referea la o suma de … 67.000 euro (sic!).
Un caz de chinograma se profileaza a fi cel al lui TOADER CRISTINEL, fost director general al Politiei Locale Ploiesti.
Dar sa incercam a va spune tarasenia mai detaliat.
În luna mai 2014, procurorul NEGULESCU MIRCEA (în funcţie la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti), conform promisiunii făcute finei sale, ŢURLOIU RALUCA, cu care avea şi relaţii intime, şi-a traficat influenţa pe lângă TOADER CRISTINEL, care ocupa în acea perioadă funcţia de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, cerându-i a o favoriza pe aceasta la concursul profesional organizat de instituţie pentru ocuparea postului de şef Birou evidenţa persoanei (susnumita fiind poliţist local – funcţie de execuţie în cadrul Compartimentului Control comercial).
Împrejurarea că nu a achiesat la solicitarea de a-i transmite acesteia subiectele de concurs şi nu a întreprins celelalte demersuri dorite pentru ca ea să fie declarată admisă în dauna celorlalţi concurenţi înscrişi, a constituit unul dintre motivele pentru care directorul fost urmărit penal, reţinut, arestat preventiv şi trimis în judecată.
Al doilea motiv pentru care procurorul NEGULESCU MIRCEA de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a început urmărirea penală in personam, iar ulterior – ca procuror DNA, deşi nu el era procuror de caz, ci procuroarea DEACONU GILUELA – a făcut presiuni imense pentru ca TOADER sa fie reţinut şi propus la arestare preventivă şi, finalmente, trimis în judecată, este că a refuzat să retraga o plângere penală şi să renunţe la procedura legală a recuperării unui imens prejudiciu produs unei instituţii a administraţiei publice locale de la vinovaţii în sarcina cărora se angajase răspunderea materială.
Astfel, instigat de procurorul NEGULESCU MIRCEA (care avea interes personal din cauza relaţiei de prietenie cu făptuitorul STOICHICIU DAN CEZAR), un interpus local (la rândul său prieten), l-a convocat pe TOADER la o întâlnire informală cu subordonatul sau, STOICHICIU CEZAR DAN, în scopul declarat de a-l determina să retraga o plângere penală formulată împotriva acestui funcţionar public şi să sisteze procedura tragerii la răspundere materială a acestuia şi a altor persoane. Menţionam că TOADER CRISTINELînaintase, din funcţia de director general, o plângere penală (in anul 2013, în numele Poliţiei Locale Ploiesti, cu nr. 6857/08.10.2013, înregistrată la poziţia nr. 16/08.10.2013 din registrul procurorului de serviciu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti), pentru abuz in serviciu, delapidare şi fals şi uz de fals, pentru un prejudiciu de 485.404, 66 lei, împotriva mai multor făptuitori, printre care STOICHICIU DAN CEZAR – responsabil achiziţii, alaturi de IONESCU MARIANA – şef Serviciu financiar – contabilitate, BALACI CRISTIAN si BARBU ADRIAN.
Notă: Prejudiciul a fost stabilit de Camera de Conturi Prahova (Decizia nr. 6/23.03.2011) şi Curtea de Conturi a României (Încheierea nr. VI 253/09.06.2011), confirmate şi rămase definitive prin Decizia nr. 1006/01.04.2015 a Curţii de Apel Ploieşti (care a respinsrecursul funcţionarilor publici care au creat prejudiciul şi a menţinut Decizia nr. 1373/23.04.2014 a Tribunalului Prahova, prin care li s-a respins acţiunea în anularea actelor administrativ-fiscale ale Curţii de Conturi) şi irevocabile prin Decizia nr. 2035/15.07.2015 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care li s-a respins funcţionarilor publici contestaţia în anulare.
Întâlnirea a avut loc pe data de 22.04.2015, în Ploieşti, intr-o locatie unde, in esenţă, i s-a solicitat ca, în schimbul stopării campaniei negative de presă susţinută împotriva sa de cei de faţă, să-si retraga plângerile penale şi să-si reconcilieze relaţiile cu funcţionarul public din cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, STOICHICIU CEZAR-DAN.
A refuzat, iar astazi inculpatii au fost trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice (ds. nr. 1525/281/2017, Judecatoria Ploiesti).
Al treilea motiv pentru care procurorul NEGULESCU MIRCEA de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ulterior la DNA, i-a facut dosar penal lui TOADER, este că – la cererea sa şi la insistenţele sale agresive continue – nu i-a oferit date despre presupusele fapte penale ale fostului primar al Municipiului Ploieşti, BĂDESCU IULIAN, pentru ca pur si simplu nu avea habar de ele.
Si, na belea ! BADESCU IULIAN a fost achitat de ICCJ prin Decizia penala nr. 507 din 25.09.2017, ds. nr. 2929/1/2015.
Negulescule, dai o bere!
Al patrulea motiv care l-a determinat pe procurorul NEGULESCU MIRCEA să-l supuna pe TOADER unei represiuni nedrepte / cercetări abuzive au fost demersurile legale si legitime ale acestuia, întreprinse în lunile aprilie-mai-iunie 2015, de a înainta petiţii, informări, sesizări către comisii parlamentare, organe judiciare, de aplicare a legii, CSM şi ambasadele la Bucureşti ale SUA, Germaniei, Franţei şi Olandei, toate vizând încălcarea drepturilor sale procesuale şi abuzurile săvârşite asupra sa de „ucigasul de destine”, periculosul „ZDREANTA”, caruia i se mai spunea si „magistrat”.
De altfel, după depunerea pe 30.04.2014 a sesizărilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în atenţia procurorului general şi la CSM – INSPECŢIA JUDICIARĂ, pe data de 22.05.2015, când se afla în cabinetul din Bucureşti al avocatului sau ales, DINCĂ ION, TOADER a fost apelat telefonic de procurorul NEGULESCU care l-a ameninţat cu represalii dacă nu isi retrage plangerile, folosind limbajul trivial care l-a consacrat in analele procuraturii romanesti, cel putin de la 1956 incoace.
Menţionam, succint, că printre abuzurile şi încălcările drepturilor procesuale ale lui TOADER la un proces echitabil şi pe principiul egalităţii de arme, în care procurorul este obligat de procedura penală să administreze probatoriul, în egală măsură, atât în dovedirea vinovăţiei făptuitorului, cât şi a nevinovăţiei acestuia, procurorul NEGULESCU MIRCEA :
– a supraevaluat, cu rea-credinţă şi bună ştiinţă, prejudiciul în dosar, astfel încât să aibă motiv să-şi decline competenţa către DNA, unde ştia că va fi delegat în perioada următoare, astfel că a „umflat” aiuritor prejudiciul la aproximativ 1 (un) milion de euro, în condiţiile în care, în prezent, la judecata pe fond, acesta nu mai este decât 80.000 euro, şi acest cuantum discutabil !!
– a făcut presiuni, i-a ameninţat şi intimidat pe martorii: VAIDA ADRIAN, MOCANU ISABELA GABRIELA, VASILESCU IOAN GABRIEL etc. toţi colegi de la Poliţia Locală Ploieşti, deja ostili lui TOADER, prin declaraţiile lor false aceştia INDUCÂND ÎN EROARE ORGANELE JUDICIARE (art. 268, alin. 2 Cod penal), sens în care s-au formulat deja trei plângeri penale.
Dar, despre bazaconia domnisoarei ISABELA, care a inregistrat in secret un functionar public din Prefectura Prahova, intr-un articol separat, tot in aceasta editie, ca am obosit si noi !