În urmă cu şapte decenii, Roosevelt, Churchill şi Stalin au împărţit Europa. Astăzi, Putin se inspiră din politica în forţă a predecesorului său comunist, afirmă istoricul german Jost Dülffer. De aceea situaţia a devenit foarte periculoasă.
UN INTERVIU CU ISTORICUL GERMAN JOST DULFFER REALIZAT DE DEUTSCHE WELLE:
Cei trei şefi de stat ai aliaţilor aflaţi în război cu Germania nazistă, s-au întâlnit la Ialta pe 4 februarie 1945. Franklin D. Roosevelt (SUA), Winston Churchill (Marea Britanie) şi Iosif Visarionovici Stalin (URSS) s-au înţeles în staţiunea balneară din Crimeea în privinţa sferelor de influenţă în perioada postbelică şi a împărţirii Germaniei după capitulare. Cele trei puteri erau de acord încă dinaintea conferinţei că Germania trebuie să capituleze necondiţionat, că ţara trebuie demilitarizată şi responsabilii nazişti traşi la răspundere. Alte chestiuni s-au dovedit însă imposibil de rezolvat, fiindcă diferenţele erau insurmontabile.
Peninsula Crimeea, unde se află Ialta, deranjează şi în prezent ordinea mondială. Pentru DW, istoricul Jost Dülffer a vorbit despre importanţa conferinţei de acum şapte decenii, în cadrul căreia s-a discutat despre pace, dar care a marcat în fapt împărţirea Europei.
DW: La Ialta, „cei trei mari” au reuşit să se înţeleagă în principiu. Pacea a fost asigurată în Europa. Dar, numai la căteva luni avea să izbucnească un nou război – Războiul Rece. Ce s-a întâmplat atunci greşit?
Jost Dülffer: Coaliţia anti-Hitler, formată din ruşi, americani şi britanici a funcţionat într-un climat tensionat şi în timpul războiului. Totuşi, la Ialta aliaţii au reuşit să cadă de acord, astfel că toate părţile puteau considera posibilă o politică de pace comună. Totuşi, nu s-a putut ajunge la asta, fiindcă tensiunile urlterioare au fost prea mari. Anumite chestiuni s-au dovedit insurmontabile. Întâi a fost chestiunea poloneză. URSS ignora guvernul polonez aflat în exil la Londra, şi a instalat un guvern-marionetă propriu la Varşovia. Întrebarea era: să recunoaştem acest guvern impus de sovietici doar fiindcă URSS a eliberat teritoriul Poloniei de nazişti?
Apoi, a fost chestiunea reparaţiilor de război. SUA au refuzat deja la Ialta să sprijine în totalitate pretenţiile de despăgubiri ale URSS faţă de Germania, fiindcă ştiau că Germania va fi distrusă şi va avea nevoie în primul rând de ajutor. În plus, americanii nu voiau să împărtăşească şi aliaţilor secretul bombei atomice şi a folosirii paşnice a energiciei atomice. Acest lucru a produs tensiuni suplimentare. Până în 1946-1947, nu a mai existat înţelegere cu URSS în nicio chestiune importantă.
DW: Ce s-ar fi putut face altfel în epocă, pentru ca relaţiile dintre cei trei să nu se deterioreze?
J. D.: URSS a eliberat Europa de Est de sub dominaţia Germaniei şi avea interesul să-şi impună acolo propia hegemonie. Fiindcă acest lucru nu a fost recunoscut de SUA şi Marea Britanie, s-a ajuns la Războiul Rece. Ambele părţi poartă vina pentru asta. Cei din vest nu au avut înţelegere pentru URSS, inclusiv pentru suferinţele acestei ţări. De aceea, şi ruşii şi americanii şi britanicii sunt vinovaţi pentru izbucnirea Războiului Rece.
DW: Era clar deja la Ialta că scindarea lumii era inevitabilă?
J. D.: Ialta a fost una din numeroasele conferinţe dedicate ordinii postbelice, unde se dorea ajungerea la un consens. O jumătate de ani mai târziu nu au mai existat decât conferinţe la nivel de miniştrii de Externe, în urma cărora a devenit vizibilă scindarea continentului. La Ialta, aceste lucruri încă nu erau atât de vizibile. Existau încă şansele unei înţelegeri. S-a ajuns însă la o încleştare a ideologiilor, comunism versus capitalism. Şi fiecare parte şi-a extins şi consolidat sfera de influenţă. URSS mai ales cu o componentă militară, occidentalii mai degrabă cu ajutorul economiei.
DW: Unii istorici sunt de părere că Ialta este locul în care au fost trădate de către occidentali ţările Europei de Est. Împărtăşiţi acest punct de vedere?
J. D.: Lucrurile s-au întâmplat aşa cum s-au întâmplat, pe de-o parte din cauza unor acţiuni unilaterale ale URSS, dar şi ca urmare a unui compromis. Puterile din Vest nu puteau începe un război cu URSS într-un moment în care Germania lui Hitler încă nu era învinsă.
DW: Ce a adus conferinţa de la Ialta pozitiv şi ce a adus negativ?
J. D.: La două luni după conferinţa s-a înfiinţat ONU. Despre această organizaţie s-a vorbit puţin în Crimeea, dar s-a ajuns repede la un consens. Că cele cinci mari puteri vor avea drept de veto. Era necesar în sistemul de state de atunci, dar această reglementare împiedică şi astăzi ONU să lucreze mai eficient. Pozitiv este că s-a identificat în plin război un drum spre pace.
Situaţia de astăzi din Europa începe iarăşi să semene cu vremurile de atunci. Putin imită politica lui Stalin. Şi asta este foarte periculos. Am crezut la încheierea conflictului Est-Vest, în 1989-1990, că vremea sferelor de influenţă a dispărut. Dar astăzi constatăm că Rusia, mult mai mică decât era URSS, face exact aceeaşi politică, şi aceast ne îngrijorează. Credeam că am lăsat în urmă aceste probbleme, dar nu a fost aşa.
Jost Dülffer este profesor de istorie recentă la Universitatea din Köln. Este autorul volumului „Ialta, 4 februarie 1945. Al Doilea Război Mondial şi apariţia lumii bipolare”.
