Home Analize XI-Biden, întâlnirea care poate scoate Rusia din joc

XI-Biden, întâlnirea care poate scoate Rusia din joc

0

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu omologul său Xi Jinping pe 14 noiembrie, în Bali (Indonezia), pe marginea summitului G20, a anunţat joi Casa Albă, într-un moment de vii tensiuni între cele două superputeri, relatează AFP.

Cei doi lideri, care vor avea prima întâlnire în persoană de la alegerea lui Joe Biden, vor discuta despre cum „să gestioneze în mod responsabil” rivalitatea între China şi SUA, încercând în acelaşi timp „să lucreze împreună acolo unde interesele noastre concordă”, a anunţat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, reluând formulele utilizate de obicei de americani.

Joe Biden şi Xi Jinping, care au discutat deja de mai multe ori telefonic şi prin videoconferinţă, vor evoca, de asemenea, o serie de subiecte „internaţionale şi regionale”, a indicat ea, însă fără a menţiona explicit problema Taiwanului, o sursă majoră de tensiuni.

„Ceea ce vreau să fac împreună cu el, atunci când vom discuta, este să stabilim tipul de linii roşii” pe care trebuie să le respectăm, a declarat miercuri liderul democrat în cadrul unei conferinţe de presă de la Washington.

„Doctrina privind Taiwanul nu s-a schimbat deloc”, a repetat Biden, evitând să reafirme cuvintele care au iritat Beijingul, potrivit cărora armata americană va apăra Taiwanul dacă este atacat.

Xi Jinping a obţinut luna trecută un al treilea mandat cu prilejul congresului Partidului Comunist Chinez, întârindu-şi statutul de cel mai puternic preşedinte chinez de la Mao Tze-Dun. Asta provoacă temeri în Taiwan, dar şi la Washington, ca nu cumva China să-şi intensifice eforturile pentru a obţine reunificarea cu insula.

Joe Biden insistă frecvent asupra relaţiei sale vechi cu preşedintele chinez, începută atunci când era încă vicepreşedinte al lui Barack Obama.

Ultima lor discuţie datează de la sfârşitul lui iulie şi echipele de la Casa Albă lucrează de săptămâni la organizarea unei întâlniri faţă în faţă în Bali.

Ad

Exit mobile version