Home Externe Watergate bulgăresc

Watergate bulgăresc

0

Parchetul bulgar a anunţat vineri deschiderea unei anchete pentru a verifica dacă membri ai opoziţiei împotriva fostului premier conservator Boiko Borisov au fost puşi ilegal sub ascultare înaintea alegerilor legislative din 4 aprilie, relatează agenţiile AFP şi BTA conform Agerpres.

Anunţul survine după ce un fost candidat a vorbit joi în faţa presei despre spionarea clandestină a 32 de politicieni susceptibili să pună obstacole în care menţinerii lui Borisov în postul de premier.

Vicepremierul interimar bulgar, Boiko Raşkov, care deţine şi portofoliul Internelor, a confirmat că politicieni bulgari au fost interceptaţi de două servicii de securitate, Agenţia de stat pentru securitate naţională (SANS) şi Agenţia de stat pentru operaţiuni tehnice (SATO), transmite vineri BTA.

Raşkov a mai indicat, într-un răspuns trimis joi seară agenţiei bulgare de presă, că a primit informaţii despre faptul că la SANS sunt distruse materiale.

Precizările sale vin ca reacţie la informaţiile care au circulat joi, potrivit cărora politicieni bulgari, printre care lideri de partid şi capi de liste la alegerile parlamentare, au fost ascultaţi în jurul scrutinului desfăşurat la 4 aprilie.

Unul dintre liderii opoziţiei, Atanas Atanassov, fost şef al contra-spionajului, susţine şi el că principalii adversari ai lui Borisov au fost supravegheaţi de serviciile de informaţii şi vorbeşte despre un ”Watergate” bulgar.

Ministrul de interne din actualul guvern interimar, Boiko Rashkov, a declarat la rândul său joi agenţiei BTA că mai mulţi politicieni au fost interceptaţi de către două servicii secrete bulgare, respectiv agenţia pentru securitate naţională (SANS) şi agenţia pentru operaţiuni tehnice (SATO). Acelaşi ministru a mai susţinut că a primit informaţii despre distrugerea unor materiale de către SANS.

Actualul guvern interimar, condus de premierul Stefan Ianev, un apropiat al preşedintelui Rumen Radev, a fost numit de acesta din urmă să conducă Bulgaria până la anticipatele din 11 iulie, după ce niciun partid nu a reuşit să formeze o majoritate după scrutinul de pe 4 aprilie. Preşedintele Rumen Radev este un adversar înverşunat al fostului premier Boiko Borisov.

Ad

Exit mobile version