Vučić la Cladova (Kladovo) și Porțile de Fier I: Investiții în infrastructură, creșterea numărului de porturi pe Dunăre și modernizarea lor

În cadrul vizitei la Cladova (Kladovo), vis-a-vis de Drobeta-Turnu Severin, președintele Serbiei Aleksandar Vučić a vizitat lucrările la reconstruirea  șoselei naționale pe porțiunea Golo Brdo – Cladova în lungime de 34 de kilometri.

În timpul discuțiilor cu muncitorii și reprezentanții autoguvernării locale, președintele a menționat că această porțiune este deosebit de importantă pentru cetățenii din această zonă a Serbiei.

Totodată, a primit informația că reconstruirea șoselei Zaječar – Negotin va fi terminată până pe 15 octombire.

Președintele l-a sunat apoi pe ministrul Finanțelor Siniša Mali, cu care a convenit ca până la finele anului să se asigure din buget încă 9 milioane de euro pentru reconstruirea drumurilor.

El a vizitat apoi hidrocentrala Porțile de Fier I și unitatea reconstruită cu utilaje hidromecanice, apoi ecluza reconstruită pentru nave la hidrocentrala Porțile de Fier I de o importanță deosebită pentru navigația pe Dunăre.

Președintele a anunțat totodată că în următorii ani vor fi mari investiții în acest domeniu, deoarece urmează ani de luptă pentru asigurarea echilibrului în producția de curent electric.

Coordonatoarea europeană pentru coridorul Rin-Dunăre, Ines Ajala Sender a declarat prin linkul video la fesitivitățile de deschidere a ecluzei modernizate la Porțile de Fiert I că Proiectul ”Poarta de Fier I” este o parte a încercărilor UE de avansare a traficului pe apă, menționând că UE formează cadrul legal pentru dezvoltarea transportului intermodal, iar una din priorități este creșterea numărului de porturi pe Dunăre și modernizarea lor.

Dirk Bekers, directorul Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediul Înconjurător a spus prin linkul video că prin transportul pe Dunăre Serbia se va conecta și colabora mai strâns cu celelalte țări din Balcani.

Șeful Delegației UE în Serbia, Sam Fabrizi a evidențiat că acest proiect are o mare valoare economică, deoarece Porțile de Fier reprezintă podoaba energeticii și tehnologiei sârbe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Articole relationate

    Categorii populare