6 medici pe zi au plecat din România în 2020

2.173 de medici români au solicitat, în anul 2020, primul an al pandemiei, eliberarea de certificate de conformitate (documente care le permit să profeseze în afara țării), arată datele obținute de HotNews.ro de la Ministerul Sănătății. 2.173 de medici într-un an înseamnă o medie de 5,95 de medici pe zi – aproape un medic la fiecare 4 ore.

Datele obținute de HotNews.ro arată că numărul medicilor care au solicitat documentele necesare pentru a lucra în afara țării în 2020 este similar cu cel din 2018 (tot o medie de aproximativ 6 medici pe zi) și în scădere cu aproximativ un sfert față de anul 2019 – când media a fost de 8,2 medici pe zi – un medic la 3 ore.

Practic, în 2019 și în 2020, exodul medicilor români a continuat, în ciuda creșterilor salariale substanțiale din anul 2018.
România are aproximativ 63.000 de medici în total, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică, prezentate în anul 2020.

Topul județelor cu cele mai multe plecări arată astfel:

  • București – 1.098 de medici au solicitat în total eliberarea certificatelor de conformitate în perioada 2019-2020, dintre care 607 medici în anul 2019 și 491 de medici în anul 2020.
  • Județul Timiș – 775 de medici au solicitat în total eliberarea certificatelor de conformitate în perioada 2019-2020, dintre care 411 medici în anul 2019 și 364 de medici în anul 2020.
  • Județul Iași – 751 de medici au solicitat în total eliberarea certificatelor de conformitate în perioada 2019-2020, dintre care 416 medici în anul 2019 și 335 de medici în anul 2020.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare