Home Analize von der Leyen anunță „lichidități” pentru producătorii de electricitate

von der Leyen anunță „lichidități” pentru producătorii de electricitate

0

Măsurile de intervenţie în regim de urgenţă ale Uniunii Europene pe piaţa de energie vor include şi sprijin pentru producătorii de electricitate care se chinuie să găsească suficiente lichidităţi pentru a garanta tranzacţiile pe fondul fluctuaţiilor mari ale preţurilor la gaze naturale, transmite Bloomberg conform Agerpres.

Miniştrii europeni ai Energiei urmează să se reunească vineri pentru a discuta măsuri la nivelul blocului comunitar ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor şi electricităţii, care afectează industria Europei şi majorează facturile gospodăriilor, după ce Rusia a redus livrările de gaze.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dezvăluit luni, într-o postare pe Twitter, o parte dintre posibilele propuneri care vor fi discutate vineri, printre care se numără şi sprijin sub formă de lichiditate pentru producătorii de electricitate.

Multe companii au dificultăţi în a acoperi apelurile în marjă, o cerinţă pentru garanţii suplimentare care să garanteze o poziţie de tranzacţionare atunci când preţurile cresc. În ultimele zile, Suedia şi Finlanda au pus la punct un sprijin în regim de urgenţă pentru a ajuta companiile de utilităţi, care au probleme în a acoperi cerinţele de garanţii pentru a evita o criză similară celei provocate de prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers.

Pe lista de măsuri elaborată de Cehia, ţara care în acest moment deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, este o linie de credit disponibilă la nivelul întregii Europe pentru participanţii de pe piaţă care se confruntă cu apeluri în marjă foarte mari.

Uniper SE, cea mai mare companie de utilităţi din Germania, a cerut Guvernului alte împrumuturi de asistenţă în valoare de patru miliarde de euro, ceea ce ar duce sprijinul total al Guvernului la peste 20 de miliarde de euro.

Compania austriacă de utilităţi Wien Energie a primit săptămâna trecută o linie de credit în valoare de două miliarde de euro de la Guvernul austriac.

Ad

Exit mobile version