Home Externe VIZAȚI ROMÂNII IMIGRANȚI ÎN UE/ Polonia gata să sprijine UK pentru limitarea...

VIZAȚI ROMÂNII IMIGRANȚI ÎN UE/ Polonia gata să sprijine UK pentru limitarea drepturilor imigranților și tăierea ajutoarelor sociale

0

Polonia ar putea accepta un compromis în privința cererilor Marii Britanii de limitare a drepturilor imigranților din celelalte state comunitare, cu condiția ca guvernul de la Londra să o sprijine în cererile sale de întărire a prezenței Alianței Nord-Atlantice în Europa Centrală, a indicat luni ministrul de externe Witold Waszczykowski pentru agenția Reuters, conform Agerpres.

Polonia, cu sute de mii de cetățeni ce trăiesc în Marea Britanie, este unul dintre cei mai fervenți critici ai propunerii premierului David Cameron de limitare a alocațiilor sociale pentru imigranții comunitari, ca parte a reformării relațiilor Londrei cu Uniunea Europeană.

Cameron a părăsit luna trecută Varșovia fără un răspuns pozitiv la propunerea sa, omologul său polonez Beata Szydlo declarând că sunt necesare discuții suplimentare.

Noul guvern conservator polonez este însă dornic să înregistreze o victorie diplomatică la viitorul summit NATO ce va avea loc la Varșovia în luna iulie, iar, potrivit lui Waszczykowski, cele două probleme sunt discutate la pachet. Întrebat dacă Londra ar putea oferi ceva la schimb Varșoviei pentru a-i atenua opoziția la propunerea lui Cameron, ministrul polonez a replicat: ‘Desigur. Marea Britanie ar putea oferi ceva Poloniei în termeni de securitate internațională’.

‘Noi încă ne considerăm un stat de rangul doi al NATO, pentru că în Europa Centrală nu există, în afara unei prezențe simbolice, forțe aliate sau instalații de apărare semnificative, ceea ce le oferă rușilor scuza de a se implica în această regiune. Marea Britanie ne-ar putea sprijini așteptările legate de o prezență militară aliată pe teritoriul polonez’, a explicat Waszczykowski.

‘Ar fi foarte dificil pentru noi să acceptăm vreo discriminare’, a afirmat el, indicând posibilitatea unui compromis ‘dacă Marea Britanie ne-ar ajuta în mod efectiv în ce privește ambițiile de apărare ale Poloniei la summitul (NATO) de la Varșovia’.

Polonia dorește să compenseze impactul unei eventuale reduceri a alocațiilor pentru cetățenii săi care trăiesc în Marea Britanie prin acordarea unei indemnizații lunare pentru familiile cu copii, în speranța că lucrătorii polonezi vor alege să rămână în țară, în locul emigrării, a mai spus Witold Waszczykowski.

Ad

Exit mobile version