Alexandru Vişinescu s-a uitat, în instanţă, la fotografii ale Penitenciarului Râmnicu Sărat pe care l-a condus cu zeci de ani în urmă, doar după ce judecătorul a insistat, fostul comandant de penitenciar comunist răspunzând: „Le ştiu. Păcat că a ajuns în paragină”, transmite Mediafax.
Alexandru Vişinescu, fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a fost invitat să privească fotografiile şi imaginile existente ca probe la dosarul în care este judecat pentru cirme împotriva umanităţii. Deşi poftit în faţă, aproape de planşa pe care erau proiectate fotografiile, Vişinescu nu le privea, aşa că judecătorul a oprit vizionarea şi l-a întrebat de ce nu priveşte fotografiile. Acesta nu a răspuns iar vizionare a continuat. Vişinescu a început să privească aleatoriu unele fotografii dintre cele prezentate şi să povestească: „…Maniu avea rude la Cluj, parcă….au venit…nu existau înhumări fără să fie acolo procuratura militară, doar că nu trebuia să fie public transportul cadavrelor….”. Judecătorul l-a oprit pe Vişinescu şi l-a întrebat din nou de ce nu se uită la fotografii, dacă îi vine greu sau resimte sentimente puternice, dar Vişinescu l-a ignorat şi a continuat: „Cu Mihalache…am avut discuţii cu el. Poate că nu-l simpatizam dar vorbeam…”. „De ce nu vă uitaţi la fotografii?”, a insistat pe un ton ferm judecătorul moment în care Vişinescu a răspuns: „Nu, de ce? Le ştiu…Păcat că a ajuns în paragină. Nu-i adevărat ce se spune doamnă”.
„Înainte era curat, uitaţi la halul în care este acum. Era curat în celule. Nu mergeam zilnic acolo, dar era curat. Eu aveam biroul în afara penitenciarului”, a mai spus Vişinescu în faţa judecătorului care încerca să-l oprească, explicându-i că nu dă declaraţie, ci trebuie să privească probele. Vişinescu s-a conformat în cele din urmă şi a început să se uite la toate fotografiile prezentate, făcând adăugiri la cele care îi trezeau amintiri din acea perioadă. „Pogănean, pe el eu l-am trimis la Bucureşti. Este cel cu picioarele, iar el în schimb îmi tot spunea că voi răspunde pentru ce am făcut. Este părerea lui. Aşa a venit acolo. Cu problema asta. Era bolnav. El era singurul care spunea pe faţă că voi răspunde. Este treaba lui, să vorbească ce vrea…..”, şi-a amintit Vişinescu.