Viorica Dăncilă in Partidul Național Conservator Român al lui Cristian Terheș

Fostul premier Viorica Dăncilă s-a alăturat echipei Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), a anunţat, joi, europarlamentarul Cristian Terheş, preşedintele acestei formaţiuni.

Terheş, candidatul PNCR în alegerile prezidenţiale, a subliniat că doreşte ca, în jurul proiectului conservator al formaţiunii sale politice, să vină oameni „care au demonstrat că au reprezentat România aşa cum se cuvine”.

Întrebat dacă va exista un tandem propus de PNCR, Terheş – preşedinte şi Dăncilă – premier, europarlamentarul a răspuns: „Încă nu am vorbit despre un tandem. În momentul de faţă, lucrăm cu doamna Dăncilă şi cu alţi specialişti la programul de guvernare. (…) Cred că doamna Dăncilă ar fi, din nou, un premier extraordinar pentru România. Vom avea liste complete pentru alegerile parlamentare sub sigla PNCR, motiv pentru care am demarat fuziuni cu alte partide conservatoare care se alătură acestui proiect”.

El a făcut un apel către cei care sunt „credincioşi naţiunii” să se alăture acest proiect şi a anunţat că fuziunea cu Partidele Alternativa Dreaptă (AD) şi Alianţa Renaşterea Naţională (ARN) s-a finalizat, urmând ca documentele să fie depuse, joi, la instanţă.

„Mai avem discuţii exploratorii şi cu alte partide, unele chiar înaintate, pe care le vom anunţa în perioada imediat următoare (…). Suntem deschişi oricui doreşte să se alăture proiectului, dar nu facem prozelitism. Valorile noastre sunt clare. (…) La alegerile europarlamentare, PNCR a fost într-o alianţă electorală cu AUR şi Partidul Republican. La alegerile locale, PNCR a avut liste proprii, pentru alegerile parlamentare ne pregătim să candidăm cu propriile liste, pe aceste liste aflându-se şi parteneri din celelalte partide care ni se vor alătura sau deja ni s-au alăturat. (…) De la dizolvarea Alianţei AUR de la alegerile europarlamentare nu mai avem o relaţie politică (…). La alianţa pentru locale a existat un sabotaj şi nu am mai continuat discuţia cu privire la o altă alianţă pentru prezidenţiale sau parlamentare”, a adăugat Terheş. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare