PNL anunță proiecte de peste 8 miliarde de lei, finanțate prin schema pentru investiții cu impact major în economie, prima sesiune

Bilanțul primei sesiuni de înscriere a proiectelor de investiții cu impact major în economie totalizează proiecte în valoare de peste 8 miliarde lei, transmite Ministerul Finanțelor, care a organizat în perioada 29.07.2024 – 09.09.2024 prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat pentru dezvoltarea regională prin stimularea investițiilor.

Au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanțarea unor proiecte de investiții în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei.

„45 de companii sunt acum pregătite să își asume proiecte de investiții în România de peste 50 de milioane de lei. Asta spune multe despre apetitul ridicat al mediului de afaceri să investească în țară”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor Publice.

Ministrul liberal anunță că de astăzi a început evaluarea proiectelor de către specialiștii MF.

„Suntem într-un moment în care aceste instrumente sunt vitale pentru ca economia românească să poată naviga cu succes prin tranziția către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată și pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că rămânem o destinație atractivă pentru investiții și suntem capabili să ne consolidăm poziția în lanțurile valorice globale și să ne protejăm interesele economice strategice”, a explicat Boloș.

Reamintim că bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare