#VioluriKoln: Cererea pentru arme de autoapărare, în creștere

Cererea pentru pistoale de alarmă și spray-uri pentru autoapărare este în creștere la Koln, ca urmare a agresiunilor care au avut loc în noaptea de Anul Nou, pentru care au fost deja depuse 652 de plângeri, raportează joi poliția locală și media germane, informează AFP conform Agerpres.

‘La ora actuală, un mare număr de cereri pentru permis de port-pistoale de alarmă ajung la poliție la Koln’, a anunțat aceasta pe contul său de Facebook.

Media germane vorbesc despre o cerere în creștere, atât pentru pistoale de alarmă, cât și pentru spray-uri de autoapărare în Koln și în jurul acestui oraș, cât și în alte regiuni din țară, cum este Bavaria, punct de intrare pentru cei mai mulți imigranți în Germania dinspre Austria.

‘De la începutul anului, am vândut în magazinul nostru de două ori mai multe spray-uri de apărare decât în perioadă normală și vânzările de pistoale de alarmă cu gaz au crescut cu o circa o treime’, a declarat un vânzător de arme din localitatea Neuss, la nord de Koln (vest), pe site-ul cotidianului local Rheinische Post. ‘Vin mai ales bărbații, care vor să cumpere spray-uri pentru iubitele sau fiicele lor’, a mărturisit el.

Numărul de plângeri legate de violențele care au avut loc la Koln în noaptea de Anul Nou a urcat între timp la 652, dintre care jumătate pentru agresiuni sexuale la adresa femeilor, a anunțat în același timp poliția locală. Ultima evidență oficială făcea referire la 561 de plângeri.

La rândul său, Parchetul local a promis o recompensă de 10.000 de euro în schimbul oricăror informații care ar permite arestarea de autori ale agresiunilor — semn care atestă slabele progrese în mersul anchetei.

Până acum, poliția a precizat că cea mai mare parte dintre cei suspectați de agresiuni erau refugiați și imigranți ilegali, alimentând astfel criticile deja numeroase care există în Germania cu privire la politica generoasă a cancelarului federal Angela Merkel la adresa solicitanților de azil.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare